Iohannis, în vizită oficială în Ucraina: Preşedintele a salutat Garda de onoare în limba ucraineană – VIDEO

Publicat: 17 03. 2015, 12:59
Actualizat: 17 03. 2015, 15:26

This browser does not support the video element.

Cei doi şefi de stat au primit Garda de onoare şi s-au intonat imnurile de stat.

Preşedintele României a salutat Garda de onoare în limba ucraineană.

Şeful statului a fost întâmpinat la Aeroportul Borispil din Kiev cu pâine şi sare. Iohannis a depus, la Monumentul Victimelor Holodomorului, o candelă şi un aranjament cu spice de grâu, conform tradiţiei, care comemorează victimele Foametei de la începutul anilor 30.

Preşedintele României a tras clopotul în interiorul Muzeului Holodomorului, pe care l-a vizitat.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a îndreptat, apoi, spre Piaţa Independenţei, unde a început Euromaidanul, şeful statului depunând o jerbă de flori, în culorile tricolorului român, în memoria victimelor  revoluţiei.