- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iohannis, la Alba Iulia pentru deschiderea anului şcolar: Reformele în educaţie au stat sub deviza un pas înainte şi doi înapoi
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat la deschiderea anului şcolar preuniversitar 2018-2019 la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia.
Preşedintele Iohannis participă la deschiderea anului şcolar la Alba Iulia
Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, luni la Alba-Iulia, unde a participat la deschiderea noului an şcolar, că în învăţământul românesc există "o meteahnă numită reformita", iar reformele în educaţie în au stat sub deviza "un pas înainte şi doi înapoi".
"Dacă, după Marea Unire, autorităţile şi oamenii de cultură s-au mobilizat pentru a organiza un sistem educaţional adecvat noii ţări, ultimii ani nu au beneficiat de acelaşi nivel de consens sau de efort. Reformele au stat mai degrabă sub deviza «un pas înainte şi doi înapoi». Acest lucru este total neproductiv, având în vedere că schimbările demografice, tehnologice şi competiţia economică globală ne obligă să fim inovatori şi să ne adaptăm în permanenţă, inclusiv prin asigurarea unui proces educaţional de calitate. Întoarcerea la metode pedagogice practicate în trecut, oricât le-ar trezi unora un vag sentiment de linişte şi nostalgie, nu este o soluţie pentru o educaţie modernă. Avem şi o meteahnă – numită reformita – care se manifestă foarte evident în domeniul educaţiei. Nu putem obţine, însă, rezultate bune atât timp cât legile sunt în continuare modificate mai des decât pot directorii, dascălii şi părinţii să se pună la curent", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, în discursul său susţinut în cadrul festivităţii de deschidere a anului şcolar preuniversitar 2018-2019 la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba-Iulia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
-
Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat
-
Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu
Şeful statului a amintit de proiectul său, "România educată", precizând că realizarea acestuia este "pe ultima sută de metri".
"Atunci când lucrurile nu merg bine, soluţia este să încerci să le schimbi, învăţând din greşelile trecutului. Anticipând provocările cu care ne confruntăm, am lansat în urmă cu mai bine de doi ani «România Educată», un demers menit să identifice o viziune pe termen lung pentru învăţământul românesc. Aflat pe ultima sută de metri, proiectul este rodul a peste doi ani de consultări, discuţii, dezbateri şi muncă asiduă în cadrul unor grupuri de lucru care au adunat laolaltă reprezentanţi ai elevilor, studenţilor, cadrelor didactice, părinţilor, şcolilor, universităţilor, societăţii civile şi ai administraţiei. Mi-am dorit ca proiectul să nu apară «peste noapte», ci să aibă la dispoziţie timpul necesar pentru a implica real şi semnificativ toţi aceşti actori, să fie angrenat în realitatea lor cotidiană şi corelat cu aşteptările lor. Văd «România Educată» ca parte a unui proiect coerent de ţară, care va transforma România centenară într-un stat modern şi puternic, cu instituţii solide, în care cetăţenii pot avea încredere deplină", a completat Iohannis.
Acesta a vorbit şi despre patriotism, precizând că noţiunea nu trebuie să fie una strict declarativă, ci un sentiment interiorizat care să fie trăit şi simţit zilnic.
"Pentru a produce această transformare, mai avem nevoie însă de o parte esenţială a spiritului Marii Uniri: de patriotism. Nu de un patriotism manifestat prin dragostea strict declarativă faţă de ţară, ci de unul interiorizat, pe care îl trăim în viaţa de zi cu zi. A fi patriot înseamnă şi a învăţa de dragul cunoaşterii şi al împlinirii personale, şi nu pentru diplomă, a lupta pentru instituţii transparente şi democratice, a respecta mediul înconjurător, a îndrăzni să ne punem în practică ideile antreprenoriale. Înseamnă să votăm, să facem voluntariat şi, da, să luptăm pentru o viaţă mai bună pentru români, oriunde ne-am afla. Şcoala este unul dintre locurile în care acest patriotism se poate manifesta în cel mai elocvent mod posibil: aici se nasc ideile şi se formează competenţele care vor ajuta generaţiile de mâine să transforme România centenară într-o ţară pe deplin demnă de trecutul său", a mai spus Klaus Iohannis.
Preşedintele a avut un mesaj şi pentru profesori, reamintidu-le despre responsabilitatea pe care o au.
"A fi dascăl înseamnă a avea o responsabilitate uriaşă pentru viitor, chiar dacă autorităţile statului nu apreciază încă la adevărata sa valoare această profesie fundamentală pentru dezvoltarea societăţii noastre. Părinţii îşi pun încrederea în dumneavoastră pentru a le forma copiii, iar tinerii cărora le călăuziţi paşii vă consideră repere în trecerea lor spre maturitate. Nu uitaţi nicio clipă că, dincolo de setea de cunoaştere pe care aveţi menirea să le-o insuflaţi, rămâneţi pentru elevii dumneavoastră veritabile modele de viaţă şi de comportament", a declarat Klaus Iohannis.
Nu în ultimul rând, şeful statului a adresat câteva cuvinte şi elevilor, cu ocazia începerii anului şcolar, spunându-le şcoala este o şansă de a îşi trasforma pasiunile în competenţe şi de a lega prietenii durabile.
"Reîntoarcerea pe băncile şcolii este un moment special, încărcat de o emoţie deosebită. Pe de o parte, simţiţi firescul regret după lunile frumoase de vacanţă care tocmai s-au încheiat, dar, în acelaşi timp, şi curiozitatea pentru noile experienţe care vă aşteaptă. Şcoala reprezintă singura cale de a vă transforma pasiunile în competenţe reale, de a vă pregăti pentru viaţa de adult, dar şi de a lega prietenii care pot dura o viaţă întreagă. Profitaţi de ocazia de a vă dezvolta pe toate planurile şi pregătiţi-vă pentru a prelua ştafeta de la generaţiile anterioare! Şi, cu atât mai mult în acest an special, daţi-vă şansa să cunoaşteţi România autentică, cu bune şi rele, o Românie a sufletului vostru, în care să puteţi construi şi pe care să o puteţi preţui întreaga viaţă. Căci ţara aceasta este moştenirea voastră, iar viitorul ei sunteţi voi!", a conchis preşedintele României.
Klaus Iohannis a participat, luni la festivitatea de deschidere a noului an şcolar preuniversitat la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba-Iulia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO