Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, că este nevoie de cooperarea internaţională în domeniul protecţiei civile, amintind de nevoia gestionării situaţiilor de urgenţă.
În discursul său, Iohannis a menţionat că România participă activ la exerciţii, proiecte şi acţiuni de intervenţie la nivel global, în special pentru limitarea impactului incendiilor de vegetaţie.
„Sistemul ONU este esenţial pentru a integra eforturile noastre şi a crea sinergii”, a declarat Iohannis, adăugând că „sistemul ONU este esenţial pentru a integra eforturile noastre şi pentru a crea sinergii. Trebuie să accelerăm demersurile noastre pentru a menţine obiectivul de 1,5 ℃”
„Şi, întrucât schimbările climatice sunt un multiplicator de ameninţări, România sprijină o abordare integrată a problematicilor legate de climă şi de securitate în cadrul sistemului ONU. Tranziţia verde include şi tranziţia energetică, asigurând în acelaşi timp securitatea energetică, ca un important reper de dezvoltare”, a mai spus preşedintele.