- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.10.2014, 19:04)
- Andi Manciu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iohannis: La Ponta a fost o imixtiune în actul de justiţie, la Băsescu a fost vorba de o scăpare
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că afirmaţiile premierului Victor Ponta prin care a ”decretat” faptul că va fi declarat incompatibil de ÎCCJ au fost ”o imixtiune a politicului în actul de justiţie”, în timp ce declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu au fost ”o scăpare”.
Urmărește
779 afișări
Klaus Iohannis (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)
Iohannis a fost întrebat dacă este de părere că în ultima perioadă a fost cazul presiunilor asupra justiţiei din zona politică sau a şefului statului.
”Eu aş crede mai degrabă că există presiuni din partea primului ministru care nu mai departe de ieri n-a găsit lucru mai bun să facă decât să se pună în faţa camerelor de luat vederi în Parlament şi să decreteze că eu voi fi găsit incompatibil. Asta se numeşte imixtiunea politicului în actul de justiţie”, a declarat Iohannis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
El a fost întrebat dacă în cazul preşedintelui Traian Băsescu nu este vorba de imixtiune.
”Nu, cred că e vorba de o scăpare, sub imperiul circumstanţelor”, a răspuns Iohannis.
De asemenea, el a fost întrebat dacă are aceeaşi opinie şi despre afirmaţiile şefului statului de marţi în privinţa celor conţinute în dosarul EADS în care până acum nu a fost deschisă vreo procedură.
”Timpul alocat campaniei, din păcate, nu-mi permite decât să urmăresc puţine declaraţii ale preşedintelui. Cum nu candidează, nu reuşesc să le văd pe toate”, a răspuns preşedintele PNL.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că liderul PNL Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât aceasta este practica unitară a acestei instanţe, în toate cazurile anterioare de incompatibilitate pronunţându-se similar.
”Cu siguranţă şi domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, că aşa au fost toate deciziile până acum (...) Rezultatul este ştiut de toată lumea, domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, pentru că până acum asta e practica unitară a ICCJ, în toate cazurile anterioare au spus la fel”, a susţinut Ponta.
El a mai declarat că ACL încearcă, în acest moment, să îi apere pe parlamentarii săi declaraţi incompatibili, respectiv pe deputatul Ştefan Stoica şi senatorul Akos Mora, pentru a bloca în Parlament pierderea mandatului.
”Asistăm, ca şi la Senat, la încercarea celor de la ACL, a domnului Blaga şi Iohannis, de a-i apăra pe cei declaraţi defintiv şi irevocabil incompatibili. Fac acest lucru nu din dragoste pentru domnul deputat Stoica, parcă, nici nu cred că-l cunosc ei, sau pentru domnul senator Akos Mora, ci din teama că pe 18 noiembrie sau când se va judeca la ICCJ, cu siguranţă şi domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, că aşa au fost toate deciziile până acum. Şi atunci încearcă să blocheze în Parlament pierderea mandatului de către cel declarat incompatibil”, a susţinut Ponta.
El a mai spus că decizia de luni a ICCJ de a judeca mai devreme procesul de incompatibilitate, aşa cum a cerut ANI, a fost una bună, luată cu înţelepciune.
”Decizia de azi a ICCJ cred că e o decizie foarte bună. Dacă ar fi judecat acum, se putea victimiza domnul Iohannis, apărea o tulburare în opinia publică. Aşa domnul Iohannis va pierde în noiembrie alegerile, va fi primar, şi ca primar bănuiesc că nu va mai exista niciun fel de presiune asupra Curţii Supreme să dea o decizie împotriva tuturor deciziilor de până acum”, a spus Ponta.
”Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că au judecat cu înţelepciune şi cred că după 17 noiembrie nu va mai exista niciun fel de presiune. Va fi un primar ca atâţia alţi primari care din păcate au pierdut procesele sau ca Stoica şi Akos Mora, declaraţi definitiv şi irevocabil incompatibili şi care mai se luptă acum prin Parlament, dar la un moment dat, azi, mâine, peste o lună, tot îşi vor pierde mandatele”, a spus Ponta.
Întrebat de unde ştie ce va decide ICCJ, având în vedere că nu există nicio decizie a acestei instanţe pe această speţă, Ponta a spus: ”M-aţi întrebat, v-am răspuns”.
Preşedintele Băsescu a declarat, duminică, după ce a fost la un restaurant în Centrul Vechi al Capitalei alături de Elena Udrea şi Emil Boc, că s-a discutat "situaţia dificilă" a lui Klaus Iohannis privind dosarul de incompatibilitate, el expunând presei mai multe variante şi arătând că "poporul are dreptul să decidă alesul şi nu justiţia".
Întrebat la ieşirea din restaurant despre faptul că a discutat mult cu Emil Boc şi dacă se fac planuri pentru intrarea acestuia în PMP, Traian Băsescu a spus că la masă nu se fac planuri, precizând, în schimb, că s-a discutat "situaţia legală dificilă" a lui Klaus Iohannis.
Preşedintele a declarat că dosarul lui Klaus Iohannis legat de incompatibilitate se află la ÎCCJ din 2013 şi nimeni nu este "îndreptăţit să judece termenele".
"Şi, totuşi, dacă privim la situaţia reală care s-a creat, ar fi fost trei alternative: una - să se judece înainte de depunerea candidaturilor, care ar fi fost cea mai corectă din punct de vedere al sănătăţii competiţiei politice", a spus Băsescu.
"A doua variantă ar fi fost să se judece înainte de a se băga voturile în urnă, mai puţin bună decât prima variantă, dar mai puţin rea dacă s-ar judeca după ce se bagă voturile în urnă. Atunci, din punct de vedere politic, nu putem spune decât că justiţia va vea o decizie majoră cu privire la alegeri, ceea ce este nepermis într-un stat democratic. Poporul are dreptul să decidă alesul şi nu justiţia", a continuat şeful statului.
"Singurul lucru pe care-l putem face este să comentăm o realitate, ori suntem în această realitate, n-am avut situaţia ideală, adică judecarea înainte de depunerea candidaturilor şi aici probabil că sunt procedurile Curţii, pe care nu le pot aprecia eu", a mai spus el, răspunzând la o întrebare.
Solicitat să precizeze cum vede o declaraţie recentă a lui Klaus Iohannis în care acesta vorbea de un gest "de moralitate" în cazul în care ar fi declarat incompatibil, Traian Băsescu a spus: "Moralitate era dacă ar fi cerut domnia sa, ştiind că are dosarul din 2013 la Înalta Curte, dacă înainte de a-şi depune candidatura ar fi cerut domnia sa să fie judecat".
Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis se judecă după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, după ce instanţa supremă a respins, luni, cererea ANI şi a menţinut data de 18 noiembrie pentru analizarea admisibilităţii recursului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins astfel cererea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de schimbare a termenului la care se va analiza admisibilitatea recursului în dosarul lui Iohannis, respectiv data la care s-ar putea decide fie că recursul este nefondat şi că rămâne soluţia de anulare a raportului de incompatibilitate, fie că acesta se judecă pe fond.
Agenţia Naţională de Integritate ceruse instanţei supreme, în 22 octombrie, să ia în discuţie mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după, respectiv în 18 noiembrie, data stabilită iniţial.
Potrivit Codului de procedură penală, există trei posibilităţi prin care se poate soluţiona admisibilitatea recursului.
Astfel, conform articolului 493, care reglementează procedura de filtrare a recursurilor, când această cale de atac este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de lege sau că recursul este evident nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Ulterior, decizia se comunică părţilor implicate în proces.
În acest caz, se menţine decizia de la Curtea de Apel Alba-Iulia, care a dispus anularea raportului prin care ANI a stabilit că Iohannis a fost incompatibil.
"Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor", este a doua variantă de soluţionare a acestui dosar.
O a treia posibilitate este aceea ca membrii completului să pronunţe, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi să fixeze termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor.
Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat, aşa cum a dispus şi Curtea de Apel Alba-Iulia.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă.
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis a declarat că va candida la prezidenţiale indiferent de ceea ce se va întâmpla la instanţa supremă şi că porneşte de la premisa că va câştiga procesul.
"Nu am cum să pierd, în primă instanţă am câştigat, şi încă foarte bine, acest proces. Nu există nicio chestiune suplimentară faţă de ce s-a discutat pe fond şi nu există pentru mine niciun motiv să cred că aş putea să pierd acest proces, şi atunci, sigur, dacă ar fi un termen relativ rapid, s-ar judeca, aş câştiga procesul şi ar fi scoasă această chestiune din discuţia publică", a precizat liderul PNL.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Ponta: Cu siguranţă, Iohannis va fi declarat incompatibil, pentru că asta e practica unitară a ICCJ
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe