Iohannis, mesaj de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

„La 27 ianuarie 1945, iadul dezlănţuit împotriva evreilor avea să ia sfârşit, iar puţinii supravieţuitori de la Auschwitz-Birkenau aveau să obţină, într-un final, libertatea mult sperată” - se arată în mesajul preşedintelui Iohannis de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Urmărește
210 afișări
Imaginea articolului Iohannis, mesaj de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Iohannis, mesaj de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de stat - Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, în cadrul ceremoniei organizate la Templul Coral din Bucureşti.

„Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului reprezintă un prilej de reflecţie asupra unuia dintre cele mai întunecate capitole ale istoriei omenirii. Aducem astăzi un pios omagiu victimelor Holocaustului, celor care au pierit într-un mod barbar, supravieţuitorilor acestei imense tragedii, precum şi urmaşilor acestora. De asemenea, onorăm memoria tuturor celor care şi-au riscat vieţile şi s-au sacrificat pentru a-şi apăra semenii. La 27 ianuarie 1945, iadul dezlănţuit împotriva evreilor avea să ia sfârşit, iar puţinii supravieţuitori de la Auschwitz-Birkenau aveau să obţină, într-un final, libertatea mult sperată. Dimensiunea reală a Holocaustului este greu de cuprins în deplinătatea sa. Şase milioane de destine au fost curmate cu brutalitate în cea mai odioasă crimă împotriva umanităţii. Femei, copii şi bărbaţi au fost torturaţi, maltrataţi, mutilaţi şi ucişi în cele mai crunte moduri, în încercarea odioasă a regimurilor autoritare de a şterge de pe faţa planetei întreaga populaţie evreiască. Uciderea deliberată, ca şi coruperea minţilor ori distrugerea unui patrimoniu de civilizaţie europeană multiseculară au lăsat omenirea înspăimântată de propriile puteri de a se autodistruge. Tot astăzi ne aducem aminte de suferinţele îndurate de victimele Pogromului din Bucureşti. Între 21 şi 23 ianuarie 1941, mii de evrei au fost schingiuiţi, umiliţi şi ucişi, cartierele evreieşti, devastate, iar lăcaşurile de cult, vandalizate”, se arată în mesaj.

„Să nu uităm niciodată că Holocaustul reprezintă un apogeu al urii, intoleranţei, dispreţului şi prejudecăţilor, iar lecţia sa cutremurătoare trebuie să rămână întotdeauna în memoria noastră colectivă, să ne ţină conştiinţa trează şi în alertă. Xenofobia, rasismul, antisemitismul şi discursurile pline de ură îşi croiesc iarăşi drum pe continentul nostru, în ciuda a numeroase iniţiative de combatere a acestora. Pentru democraţie, toleranţă, drepturi şi libertăţi trebuie să acţionăm acum, cu mai multă energie şi implicare! Nu putem permite să fie negate ori minimalizate suferinţele milioanelor de victime! Relativizarea Holocaustului, pervertirea istoriei, ştirile false şi dezinformarea îşi fac simţite prezenţa din ce în ce mai des în ultima perioadă, cu precădere în mediul online, iar în contextul războiului care se desfăşoară la graniţele noastre, urmările pe care le are propagarea acestora reprezintă ameninţări care nu pot fi neglijate. Trecerea timpului alterează adesea imaginea trecutului şi modul în care ne raportăm la el, cu atât mai mult atunci când sunt făcute eforturi stăruitoare pentru ca adevărul istoric să fie înlocuit cu minciuna criminală. Este foarte important să continuăm demersurile de prevenire şi combatere a antisemitismului şi a rasismului, astfel încât să creăm o lume mai sigură şi mai tolerantă, un obiectiv care nu poate fi îndeplinit în lipsa unei educaţii cuprinzătoare la nivelul întregii populaţii. Pasivitatea în faţa rasismului, antisemitismului şi xenofobiei, sub orice formă, nu face decât să perpetueze manifestări ale extremismului. Cu toţii avem responsabilitatea de a contribui la consolidarea unor societăţi care promovează în continuare valorile democratice şi le apără în faţa atacurilor celor care vor limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Avem încă privilegiul de a întâlni supravieţuitorii Holocaustului şi de a cunoaşte din mărturiile lor dimensiunea ororilor care s-au petrecut pe continentul nostru. Ţin să vă adresez dumneavoastră, celor care aţi supravieţuit ororii Holocaustului, cele mai calde urări de sănătate şi gândurile noastre bune. Din lacrimile, suferinţa şi drama dumneavoastră trebuie să construim un scut pentru ca un coşmar similar să nu mai fie vreodată posibil! Avem obligaţia să ne asigurăm că amintirea infernului prin care aţi trecut va câştiga la rândul ei bătălia cu uitarea, marginalizarea ori negarea. România a făcut paşi importanţi în direcţia prezervării memoriei şi combaterii extremismului, xenofobiei, antisemitismului şi urii, prin adoptarea unei legislaţii moderne, care să ofere mecanisme prin care derapajele pot fi sancţionate, dar şi pentru păstrarea şi transmiterea către generaţiile tinere a testamentului Holocaustului. Reconfirm angajamentul României de a păstra memoria victimelor Holocaustului şi de a depune toate eforturile necesare pentru a ne asigura că nu vom uita şi ne vom asuma ferm în continuare valorile democratice fundamentale. Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnică în inimile noastre!” - continuă Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
iohannis,
holocaust,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici