Iohannis: Niciun român nu trebuie să se teamă. România e foarte bine apărată
„Vreau să fiu foarte explicit şi foarte clar: România e foarte bine apărată şi are toate garanţiile de securitate. Niciun român nu trebuie să se teamă”, a declarat Klaus Iohannis.
El a explicat de unde vine această siguranţă şi care sunt garanţiile de securitate.
„În primul rând, forţele noastre armate, care s-au dezvoltat enorm în ultimii ani, sunt foarte bine pregătite şi sunt pregătite pentru orice scenariu. În plus, România este în Alianţa NATO, cea mai puternică alianţă militară din câte au existat în istorie. Pentru a veni în sprijinul nostru, iată că avem aceşti militari pe care i-am salutat aici, în baza Mihail Kogălniceanu şi alţii care au venit din state partenere strategice pentru a lucra împreună cu militarii ronmâni”, conchide Iohannis.