- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iohannis: Nu vedem cu ochi buni pactul de coabitare Ponta-Băsescu
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, susţine că liberalii "nu văd cu ochi buni" pactul de coabitare Ponta - Băsescu, însă sunt decişi să transforme guvernarea USL "într-un succes", Uniunea fiind înfiinţată tocmai să "termine cu ceea ce s-a numit generic "regimul Băsescu"”.
Iohannis: Nu vedem cu ochi buni pactul de coabitare Ponta - Băsescu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Întrebat, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, cum vede "armonia din ultima perioadă" dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, Iohannis a răspuns că USL a fost înfiinţat, s-a consolidat şi a câştigat alegerile "pentru a termina cu ceea ce s-a numit generic "regimul Băsescu".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest AUR în plenul reunit al Parlamentului. George Simion: „Simulacru de audieri”
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
"PNL s-a exprimat în repetate rânduri în această chestiune şi nu vreau şi nu cred că este cazul să repet ce a spus preşedintele Crin Antonescu de nenumărate ori. USL a fost înfiinţat, s-a consolidat şi a câştigat alegerile pentru a termina cu ceea ce s-a numit generic regimul Băsescu. Noi, liberalii, suntem în continuare de aceeaşi părere. Înţelegem că primul-ministru doreşte să rezolve câteva treburi pe care domnia sa le consideră foarte importante pentru România şi din această categorie şi din această abordare face parte şi pactul de coabitare, pe care noi nu îl vedem cu ochi buni", a spus Iohannis.
Întrebat dacă, din cauza divergenţelor din USL, aceasta ar putea să se dezintegreze, Iohannis a răspuns că liberalii sunt hotărâţi să continue şi să transforme guvernarea USL într-un succes.
"USL este o coaliţie complicată, din capul locului a fost o coaliţie complicată. Ştiţi bine că cele două partide mari care au format USL - PNL şi PSD - au fost partide care au fost mai mult decât competitoare în toate alegerile, au fost partide care în multe etape s-au combătut, nu doar au concurat. Pentru a trece peste această atitudine - care este de-a dreptul istorică - a fost nevoie de foarte multă luptă de lămurire şi de foarte multă determinare din partea liderilor USL. S-a reuşit, coaliţia s-a format, a câştigat alegerile şi guvernează România. Asta nu a făcut cu nimic mai uşoară munca de lămurire în interiorul coaliţiei, din contră, miza fiind mai mare - USL fiind la guvernare -, este şi mai complicat să armonizezi punctele de vedere, să armonizezi abordările", a afirmat Iohannis.
Potrivit acestuia, au existat şi vor exista discuţii în interiorul USL, iar orice detaliu trebuie discutat şi renegociat.
"Noi suntem hotărâţi să ducem lucrurile mai departe şi să transformăm guvernarea USL din care facem parte într-un succes. Nu este simplu, orice detaliu trebuie discutat, renegociat, încă o dată negociat, dar cred că avem suficientă maturitate politică pentru a trece peste divergenţe, pentru a căuta şi accentua punctele comune şi pentru a face USL şi guvernarea USL să funcţioneze, cu toate că sunt multe chestiuni unde în continuare trebuie să negociem şi să le armonizăm", a afirmat Iohannis.
Iohannis: Nu o cunosc pe Kovesi; personal, nu mă deranjează nicio numire după criterii profesionale
Întrebat dacă o cunoaşte pe Laura Codruţa Kovesi din tinereţe, deoarece s-ar fi speculat acest lucru, Klaus Iohannis a răspuns că nu o cunoaşte "nici în tinereţe, nici la maturitate".
"Părerea mea sinceră este că nu o cunosc deloc. Dar dacă aveţi alte informaţii, vă rog să mă lămuriţi şi pe mine. Nu ne cunoaştem. E simplu de tot. Nici în tinereţe, nici la maturitate. Posibil să ne cunoaştem pentru că acum am ajuns într-o poziţie care mă duce foarte des spre centru", a spus Iohannis.
Întrebat cum comentează activitatea acesteia şi propunerea sa pentru şefia DNA, Iohannis a răspuns că nu este în măsură să aprecieze rezultatele Codruţei Kovesi.
"Nu sunt eu persoana care trebuie să aprecieze CV-ul doamnei Koveşi sau rezultatele din munca ei. Procesul de selecţie pentru procurorul general este unul stabilit de lege şi unul din actori are exact această sarcină, în speţă CSM trebuie să evalueze exact performanţa profesională a celor care sunt propuşi pentru funcţie. În concluzie, nu o să vă dau nicio apreciere, ar fi incorect din partea mea de prim-vicepreşedinte al PNL şi sunt convins că CSM se va aplica asupra acestei chestiuni şi va da o rezoluţie bună", a spus Iohannis.
Întrebat dacă este nemulţumit de propunerea Codruţei Kovesi, Iohannis a răspuns că personal nu îl deranjează nicio numire, "dacă este făcută după criterii profesionale, transparente şi uşor de urmărit".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, miercuri, dacă acordul de coabitare dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu face parte din seria divergenţelor din USL, precum episodul desemnării procurorilor şefi. Liderul liberal a răspuns că pactul nu a reprezentat o problemă a USL, deoarece a fost un acord "încheiat între două persoane fizice şi două instituţii, care nu angajau USL". Totodată, Antonescu spunea că nu ar putea stabili o legătură de cauzalitate între pactul de coabitare şi episodul privind procurorii, dar ca o succesiune le-ar pune pe "aceeaşi etajeră".
Totodată, preşedintele PNL Crin Antonescu declara, miercuri, că BPN al PNL a decis, cu unanimitate, că dacă premierul Ponta persistă în numirea Laurei Codruţa Kovesi la DNA, PNL nu mai asumă Ministerul Justiţiei, arătând că Justiţia este, acum, în responsabilitatea "binomului, cuplului" Ponta-Băsescu.
Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, adresase secţiei de procurori a CSM rugămintea de a analiza posibilitatea reconsiderării calendarului stabilit pentru cei şase candidaţi propuşi ca procurori, documentele urmând să fie transmise la începutul săptămânii viitoare.
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, şi prim vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis au participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la un seminar organizat de femeile liberale cu tema "Lidership-ul" şi "Comunicarea valorilor liberale către societatea civilă şi electorat". La eveniment au fost prezente peste 70 de femei liberale din 11 judeţe din Transilvania.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO