Antonescu: Absenţa premierului de la citirea moţiunii, aşa cum spunea el, semn al aroganţei politice
Crin Antonescu a spus, la finalul şedinţei plenului reunit, că singurul grup parlamentar cu o prezenţă semnificativă la şedinţa în care s-a citit moţiunea de cenzură a fost cel al PNL şi că au mai participat câţiva parlamentari de la PDL, probabil că tot semnatari ai moţiunii de cenzură.
„Faptul că cei din majoritate nu s-au prezentat, nici măcar simbolic, este un semn de cât respect acordă dânşii nu opoziţiei, nu iniţiatorilor moţiunii sau PNL, ci procedurilor democratice şi instituţiei parlamentare”, a spus Antonescu.
Crin Antonescu a criticat şi absenţa de la şedinţa Parlamentului a premierului Victor Ponta.
„Dacă mă întrebaţi de ce trebuia să fie aici premierul, o să vă trimit la un citat, nervos, vehement şi justificat, al domnului Victor Ponta, în aprilie 2012, când protesta indignat şi arăta că absenţa primului-ministru de atunci, MMihai Răzvan Ungureanu de la citirea moţiunii de cenzură îndreptată împotriva sa este un semn al aroganţei politice. Aşa consider şi eu astăzi, deşi nu sunt la fel de nervos pe cât era domnul Ponta atunci”, a declarat Antonescu.
El a adăugat că luni prezenţa liberală în Parlament va fi completă la dezbaterea moţiunii de cenzură.
Antonescu a mai spus că absenţa celorlalţi parlamentari semnatari ai moţiunii de cenzură de la şedinţa în care s-a citit documentul este „nesemnificativă”.
„Bineînţeles că oamenii sunt în campania electorală, semnificativă este prezenţa de luni”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a arătat că nu are de ce să se bazeze pe votul lui Călin Popescu Tăriceanu la votul de luni la moţiunea de cenzură.
„Cred că sunt alţii care pot conta pe votul dânsului”, a adăugat Antonescu.