- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (24.05.2019, 12:15)
- Ana Petrescu
Iohannis prezent pe 28 mai la Consiliul European. Noua conducere a instituţiile UE, temă de discuţie
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, pe 28 mai, la reuniunea informală a Consiliului European de la Bruxelles şi la care vor fi purtate discuţii preliminare cu liderii UE în legătură cu candidaţii care urmează să fie desemnaţi la conducerea instituţiilor europene, informează Preşedinţia.
Urmărește
119 afișări
Iohannis prezent pe 28 mai la Consiliul European. Noua conducere a instituţiile UE, temă de discuţie
„În cadrul reuniunii, discuţiile vor viza evaluarea rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European din perioada 23-26 mai a.c. Liderii statelor membre ale Uniunii Europene vor avea, de asemenea, o discuţie preliminară cu privire la candidaţii care urmează să fie desemnaţi în conducerea instituţiilor Uniunii Europene. În ceea ce priveşte procedurile de numire, potrivit articolului 15(5) al Tratatului privind Uniunea Europeană, preşedintele Consiliului European este ales de către membrii Consiliului European cu majoritate calificată pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, mandat ce poate fi reînnoit o singură dată. Mandatul actualului preşedinte al Consiliului European va expira la 30 noiembrie a.c.”, a transmis Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.
De asemenea vor fi discuţii şi despre viitorul şef al Comisiei Europene.
„În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, conform art.17 (7) din Tratatul Uniunii Europene, ţinându-se cont de rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, Consiliul European, prin decizie cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat. Acesta este ales de Parlamentul European cu majoritatea absolută a membrilor săi. În cazul în care candidatul nu întruneşte majoritatea necesară, Consiliul European trebuie să propună în termen de o lună un nou candidat, supus aceleiaşi proceduri de alegere de către Parlamentul European. Consiliul, în acord cu preşedintele ales, propune componenţa Colegiului Comisarilor”, mai arată sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Potrivit procedurii, Parlamentul European va audia candidaţii pentru şefia Comisiei Europene precum şi ceilalţi membri ai CE. Ulterior componenţa Comisiei este aprobată şi de Consiliul European.
„Ulterior, preşedintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi ceilalţi membri ai Comisiei Europene sunt supuşi votului de aprobare al Parlamentului European, în urma audierilor organizate de acesta. Pe baza acestei aprobări, componenţa Comisiei este aprobată şi de Consiliul European, cu majoritate calificată. Mandatul actualului preşedinte al Comisiei Europene va expira la 31 octombrie a.c. Consiliul European, conform articolului 18 al Tratatului privind Uniunea Europeană, acţionând pe baza majorităţii calificate, cu acordul preşedintelui Comisiei Europene, va numi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, mandatul actualului Înalt Reprezentant urmând să expire la data de 31 octombrie a.c.”, a conchis sursa menţionată.
De asemenea, o serie de lideri politici şi oficiali UE din cadrul Partidului Popular European (PPE), inclusiv preşedintele României, Klaus Iohannis, au fost invitaţi să participe la un summit PPE, ce se va desfăşura pe 28 mai, înainte de reuniunea Consiliului European, informează formaţiunea paneuropeană.
Pe lângă Iohannis, la summit, ce va avea la loc la Bruxelles, au fost invitaţi preşedinţii Consiliului European, Comisiei Europene şi Parlamentului European - Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, respectiv Antonio Tajani, cât şi şefi de stat şi de guvern, membri PPE, din mai multe ţări europene, inclusiv din Bulgaria (Boiko Borisov), Austria (Sebastian Kurz), Germania (Angela Merkel).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe