- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (08.03.2016, 19:44)
- Ana Maria Lazăr
Iohannis: România este acum un exemplu de bune practici în combaterea antisemitismului
România este un exemplu de bune practici la nivel european în combaterea antiseminismului, a transmis preşedintele Klaus Iohannis marţi, în cadrul unei ceremonii la Ambasada României la Berlin, la preluarea preşedinţiei Alianţei Naţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).
![Imaginea articolului Iohannis: România este acum un exemplu de bune practici în combaterea antisemitismului](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/15101051/1/klaus-iohannis-octav-ganea.jpg?width=560)
Iohannis: România este acum un exemplu de bune practici în combaterea antisemitismului
"România este acum un exemplu de bune practici la nivel european şi nu numai, un loc în care cultivarea şi apărarea memoriei victimelor Holocaustului şi combaterea antisemitismului reprezintă un proces continuu şi o cale pentru educaţie în societate", a transmis preşedintele la ceremonia din Germania, mesajul fiind citit de consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan.
Preşedintele a amintit de construirea la Bucureşti a Memorialului Holocaustului, instituirea unei zile naţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, introducerea unui curs şi a unui manual pentru liceu dedicate Holocaustului, deschiderea arhivelor Holocaustului, interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, subliniind că România este pregătită pentru acest mandat, potrivit unui comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială.
"A fost nevoie de un proces complex şi dificil, de un efort remarcabil, dar care a dat rezultate foarte bune şi care a dovedit că elitele noastre şi societatea românească au înţeles în final importanţa unui astfel de demers. Astfel, astăzi, în 2016, putem spune că suntem suficient de vigilenţi şi pregătiţi pentru anihilarea oricăror forme incipiente de ură, discriminare şi insultare a memoriei victimelor", a mai afirmat preşedintele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
Şeful statului a menţionat contextul "extrem de complicat şi fragil" care "generează incertitudini, divergenţe şi tensiuni, şi care pune la încercare capacitatea statelor de a răspunde provocărilor" în care România preia conducerea IHRA.
"Actuala criză a migraţiei arată clar nevoia urgentă de cooperare pentru combaterea tuturor comportamentelor care instigă la xenofobie, la ură, la diviziune pe criterii religioase, etnice sau rasiale. Avem nevoie în continuare de iniţiative convergente pentru a putea descuraja aceste comportamente şi pentru a avansa programe educaţionale, culturale şi de cercetare menite a combate aceste forme extremiste, prin crearea unei reţele de legături funcţionale", potrivit sursei citate.
De asemenea, Iohannis a arătat că în mandatul său la conducerea IHRA, România consideră prioritară implicarea tuturor segmentelor din societate, în special prin media şi social media, în combaterea antisemitismului, rasismului şi xenofobiei şi deschiderea unui dialog în vederea consolidării educaţiei şi promovării cercetării academice în domeniul Holocaustului. De asemenea, în cadrul celor două sesiuni plenare, la Bucureşti şi Iaşi, România şi-a propus impulsionarea colaborării dintre instituţiile statului şi societatea civilă.
Preşedintele Klaus Iohannis se află, începând de duminică seara într-o vizită de stat în Israel, unde a anunţat că sprijină înfiinţarea în România a unui Muzeu al Evreilor şi Holocaustului. Preşedintele s-a întâlnit la Ierusalim cu omologul său israelian, Reuven Rivlin, la reşedinţa prezidenţială "Beit Hanasi". De asemenea, la sediul Guvernului, a avut loc şi a avut un tête-à-tête cu prim-ministrul, Benjamin Netanyahu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=15101051&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe