- Home
- Politic
- BRUXELLES, (13.02.2015, 00:05)
- Corespondenţă De La Trimisul Mediafax La Bruxelles
Iohannis: România înţelege pericolul sporit al conflictului din Ucraina şi se implică în soluţionare
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi noapte, după încheierea reuniunii Consiliului European, că România înţelege pericolul sporit al conflictului armat din vecinătatea noastră şi se implică în soluţionarea lui, precizând că nu ne putem iluziona că prin acordul de la MInsk ”totul s-a rezolvat”
Urmărește
1443 afișări
Klaus Iohannis (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Iohannis a declarat că acest prim Consiliu European la care a avut onoarea să participe ca preşedinte s-a desfăşurat îtr-un context geo-politic extrem de complicat.
”Am salutat hotărârea celor doi lideri, Angela Merkel şi Francois Hollande, care au fost aproape de preşedintele ucrainean Poroşenko într-o negociere deloc uşoară, şi-au asumat o misiune dificilă”, a spus şeful statului.
El a menţionat că reiterează copnvingerea că singura soluţie pentru criza ucraineană este cea politică, bazată pe dialog şi care urmăreşte încetarea vărsării de sânge.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
”Avem speranţe că respectarea independenţei, integrităţi teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei va deveni o prioritate pentru toţi participanţii la aceste negocieri, ceea ce nu a fost până acum, în cazul Federaţiei Ruse. Am văzut textul noului Acord, primim înţelegerea cu încredere, dar suntem conştienţi că rămân tensiuni şi puncte sensibile, pe care nu le putem rezolva fără voinţă politică şi fără să rămânem uniţi”, a afirmat preşedintele României.
El a menţionat că majoritatea pucntelor asupra cărora s-a convenit, joi, erau incluse şi în memorandmulul de la Minsk, din septembrie.
”Din această perspectivă, nu ne putem permite să ne iluzionăm că acum totul s-a rezolvat. În lipsa respectării celor convenite, suntem hotărâţi să discutăm despre introducerea de noi sancţiuni”, a precizat Iohannis.
El a apreciat, referindu-se la întâlnirea cu Petro Poroşenko, că a fost o întâlnire necesară şi dorită de amândoi şi a anunţat că a primit invitaţia de a merge cât mai curând la Kiev, iar săptămâna viitoare îl va primi pe ministrul de Externe din Ucraina.
”România înţelege pericolul sporit al conflictului armat din vecinătatea noastră şi se implică în soluţionarea lui. Am convenit să intensificăm cooperarea bilaterală. Împărtăşim interese comune legate de securitatea din regiunea noastră”, a afirmat Klaus Iohannis cu privire la situaţia din Ucraina.
Negocierile de la Minsk, menite să detensioneze situaţia din Ucraina, s-au încheiat, joi, cu un acord de încetare a focului care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Acordul prevede retragerea armamentului greu. Totodată, părţile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 şi 150 de kilometri, în funcţie de raza de acţiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.
Kievul va relua legăturile economice, plăţile sociale şi serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate.
După organizarea alegerilor locale în regiunile Doneţk şi Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra graniţelor lor cu Rusia. Tranziţia ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituţionale cuprinzătoare în Ucraina.
Acordul prevede şi faptul că autorităţile de la Kiev vor implementa o reformă constituţională cuprinzătoare până la sfârşitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean şi va oferi privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privinţa limbii, libertatea de a numi procurori şi judecători şi stabilirea unor relaţii economice cu Rusia.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Întâlnirea dintre Iohannis şi Poroşenko a fost ”foarte caldă”. Preşedintele Ucrainei l-a salutat pe Iohannis în română şi i-a mulţumit pentru susţinere: "Îl aştept la Kiev" - FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe