Iohannis: România reconfirmă disponibilitatea de a contribui la avansarea reformei în Ucraina – VIDEO

Publicat: 12 03. 2015, 13:38
Actualizat: 11 04. 2020, 10:04

This browser does not support the video element.

Preşedintele României a afirmat, în cadrul declaraţiei de presă comune susţinută alături de preşedintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski, că ”o parte importantă a discuţiei cu preşedintele polonez Bronisław Komorowski s-a referit la evoluţiile îngrijorătoare din vecinătatea noastră estică.

”Am reiterat susţinerea fermă a României pentru suveranitatea, independenţa şi intregritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional”, a transmis şeful statului, precizând că a condamnat în termenii cei mai fermi ”deteriorarea gravă a situaţiei de securitate din sud-estul Ucrainei, exprimând în acelaşi timp speranţa în implementarea pachetului de măsuri convenit la Minsk, pe 12 februarie”.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat că a reconfirmat, în cadrul discuţiilor oficiale, ”întreaga disponibilitate a României de a contribui, alături de Polonia şi alţi parteneri din Uniunea Europeană, la avansarea proceselor de reformă din Ucraina”.