Iohannis: România şi Azerbaidjan asigură şi vor dezvolta legătura dintre Europa şi Caucazul de Sud
„Azerbaidjan este primul stat din regiunea Caucazului de Sud cu care România a ridicat relaţiile bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, încă din 2009. Ţara noastră, România, este, de altfel, primul stat membru al Uniunii Europene care a încheiat un astfel de Parteneriat cu Azerbaidjan. Am avut astăzi cu domnul Preşedinte Aliyev o rundă de consultări politice substanţiale şi aprofundate. România şi Azerbaidjan au relaţii politico-diplomatice excelente, dezvoltate pe parcursul a trei decenii. Anul 2022 a marcat o puternică dinamizare a contactelor, culminând cu vizita domnului Preşedinte Aliyev la Bucureşti, cu ocazia semnării Acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi. Asta s-a întâmplat pe 17 decembrie. Am reiterat astăzi deschiderea şi interesul României pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre, precum şi pentru dezvoltarea de proiecte strategice cu impact regional”, spune Klaus Iohannis.
Cei doi şefi de stat au agreat să susţină dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, comerţ, dar şi transporturi, investiţii, digitalizare, agricultură, educaţie şi cultură.
„Am mulţumit domnului Preşedinte Aliyev pentru demararea de către Azerbaidjan a exportului de gaze suplimentare către România, de la 1 ianuarie 2023, deci de acum câteva zile. Mă bucur, de asemenea, că mâine va avea loc semnarea de către cele două companii naţionale – Romgaz şi Socar – a unui nou contract pentru perioada 1 aprilie 2023 – 1 aprilie 2024. Atât Coridorul Sudic de Gaze, cât şi viitorul cablu submarin de transport de energie electrică produsă în Azerbaidjan din surse regenerabile, proiecte susţinute inclusiv de Comisia Europeană, vor contribui semnificativ la asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene, în ansamblul său. În discuţiile cu domnul Preşedinte Aliyev, am convenit să dezvoltăm în continuare şi alte proiecte cu impact regional, cum sunt cele în domeniul digital”, adaugă şeful statului român.
El precizează că România şi Azerbaidjan vor continua să lucreze pentru a extinde cooperarea şi iniţiativele strategice dintre Europa, Caucazul de Sud, dar şi Asia Centrală.
„Cum am discutat şi la Bucureşti, cele două ţări asigură şi vor dezvolta legătura dintre Europa şi Caucazul de Sud. România este un prieten sincer al Azerbaidjanului. România are o poziţie clară, bazată pe principiile dreptului internaţional, inclusiv suveranitatea şi integritatea teritorială ale statelor recunoscute de ONU. Nu în ultimul rând, am discutat cu domnul Preşedinte Aliyev şi despre impactul agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei şi situaţia din regiunea Mării Negre. În acest context complicat, am evidenţiat că solidaritatea devine şi mai importantă şi am apreciat conduita Azerbaidjanului cu privire la securitatea energetică regională. Astfel, cooperarea regională şi diversificarea surselor şi a rutelor de transport sunt şi principii cheie care stau la baza unor proiecte precum Coridorul Sudic de Gaze. Ne bazăm pe parteneri de încredere precum Azerbaidjan pentru avansarea unor astfel de soluţii”, încheie Iohannis.