Iohannis se distanţează de Marian Munteanu – nu l-a propus şi nu l-a susţinut pentru candidatura la Primărie

Publicat: 15 04. 2016, 13:40
Actualizat: 15 04. 2016, 13:43

„Preşedintele României nu a propus, susţinut şi nu a impus conducerii PNL candidatura domnului Marian Munteanu. Preşedintele nu este implicat în niciun fel în această desemnare. Decizia susţinerii domnului Munteanu aparţine strict conducerii PNL în urma propriilor evaluări”, a precizat Administraţia Prezidenţială pentru MEDIAFAX.

Precizarea vine în contextul în care au existat speculaţii potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis a avut luni o întâlnire cu o delegaţie PNL, înainte de desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat PNL la Bucureşti.