- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iohannis spune că a discutat "la modul general" cu Ponta despre susţinerea candidaturii sale de USL
Primarul din Sibiu, Klaus Iohannis, spune că a discutat, miercuri, cu liderul PSD, Victor Ponta, despre "situaţia politică actuală", despre alegerile de anul viitor, dar şi, "la modul general", despre posibilitatea ca USL să susţină candidatura sa la Primărie, în 2012.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a ajuns, miercuri la prânz, la Primăria Sibiu, unde a avut o întrevedere de aproximativ 40 de minute cu primarul Klaus Iohannis, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La ieşirea de la discuţii, Ponta nu a făcut declaraţii, câteva detalii fiind oferite de Iohannis.
"Am discutat situaţia politică actuală, evident despre alegerile de anul viitor şi în general despre situaţia politică din Sibiu, fără să tragem o concluzie sau să facem anumite înţelegeri. A fost o discuţie, pur şi simplu, de informare reciprocă", a declarat Iohannis, la ieşirea din sediul Primăriei Sibiu.
Întrebat dacă a discutat cu Ponta despre posibilitatea ca USL să îi susţină candidatura la Primăria Sibiu în 2012, Iohannis a răspuns afirmativ.
"Da, dar am discutat mai la modul general în această fază. Nu cred că se aştepta nimeni să discutăm acum concret aceste susţineri", a afirmat Iohannis.
El a precizat că discuţiile pe această temă rămân deschise, dar îşi doreşte "în primul rând o susţinere din partea sibienilor".
Recent, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, declara că este deschis la astfel de discuţii cu reprezentanţii USL, dar că îi este "indiferent" dacă va fi sau nu susţinut de această formaţiune.
Klaus Iohannis este la cel de-al treilea mandat de primar al municipiului Sibiu, ultimele două fiind câştigate din primul tur de scrutin, cu peste 80 la sută din voturile exprimate.
În anul 2008, candidatura lui Iohannis la Primăria Sibiu a fost susţinută de PNL, care nu a avut un candidat propriu, dar deţine, în prezent, unul dintre cele două fotolii de viceprimar ale municipiului Sibiu.
Înaintea alegerilor prezidenţiale din anul 2009, Klaus Iohannis a fost persoana susţinută de PSD şi PNL pentru a prelua conducerea unui eventual Guvern de tehnocraţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO