Iohannis trimite la reexaminare legea prin care terenul de la Romexpo trece la Camera de Comerţ

Legea pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 vizează, în principal, transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a legii, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate. Se prevede expres că această transmitere se realizează pentru desfăşurarea exclusiv a activităţii specifice CCIR cu caracter de continuitate.

„Corelativ, printre atribuţiile principale ale Camerei Naţionale va fi şi aceea de a constitui societăţi şi orice alte forme de asociere economică necesare desfăşurării de activităţi şi prestări de servicii în folosul comunităţii de afaceri, inclusiv pentru implicarea în realizarea de proiecte de dezvoltare urbană durabilă menite să susţină mediul de afaceri. Din perspectiva transferului cu titlu gratuit a unor terenuri proprietate privată a statului, prin Decizia nr. 139/2021 referitoare la legea supusă reexaminării, Curtea Constituţională a reţinut că această lege nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de obţinere a unor rezultate socio-economice. În acest sens, instanţa constituţională a precizat că finalitatea legii constă în valorificarea în condiţii optime a bunurilor proprietate privată a statului, prin dezvoltarea unor proiecte social-economice, ale căror implicaţii imprimă o direcţie de politică economică a statului pe care legiuitorul o consideră adecvată”, arată Administraţia Prezidenţială. Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabileşte că bunurile care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se află în circuitul civil şi se supun regulilor de drept comun prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel.

„Aşadar, de principiu, regimul juridic al proprietăţii private în general şi implicit cel al proprietăţii private a statului nu interzice transmiterea cu titlu gratuit a bunurilor. Faţă de acest context legislativ şi având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională, considerăm însă că, deşi statul este liber să dispună de proprietatea sa privată, inclusiv prin transmiterea cu titlu gratuit ca orice alt titular al dreptului de proprietate privată, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate privată a statului impune din partea autorităţilor ce deţin prerogativa dispoziţiei cu privire la acest drept o diligenţă sporită faţă de cea a unui proprietar de drept privat obişnuit. Din această perspectivă, constrângerile legislative deja stabilite prin art. III alin. (1) şi (4) - ce se constituie în premisele unor garanţii legitime pentru aducerea la îndeplinire a finalităţii urmărite prin transferul de proprietate - nu sunt suficiente pentru asigurarea punerii în aplicare a proiectului de dezvoltare”, se arată în cererea de reexaminare.

În plus, preşedintele consideră că valoarea economică foarte mare a terenurilor vizate de legea supusă reexaminării impune din partea Parlamentului „o analiză cu atât mai riguroasă, astfel încât activitatea de administrare a proprietăţii private a statului să fie una diligentă, judicioasă, conformă interesului public general, să respecte normele legale în vigoare şi să nu fie ea însăşi generatoare de prejudicii”.

„Pe cale de consecinţă, fără a aduce în discuţie aspectele care vizează oportunitatea deciziei de a acţiona într-un mod sau altul în materie de exercitare a dreptului de proprietate privată a statului, considerăm că rămâne în sarcina legiuitorului obligaţia ca, în momentul în care stabileşte că transferul de proprietate supus discuţiei reprezintă o direcţie de dezvoltare socio-economică adecvată, să reglementeze prin lege şi un mecanism juridic de natură să ofere garanţii suficiente cu privire la rezultatele urmărite. În acest context, considerăm că stabilirea interdicţiei de vânzare, de ipotecare, ori de schimbare a destinaţiei (desfăşurarea exclusiv a activităţii specifice CCIR cu caracter de continuitate), corelativ cu precaritatea normei de la art. III alin. (5) din legea supusă reexaminării, nu poate avea valoarea unei garanţii suficiente”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sesizării, se consideră că în cuprinsul art. III alin. (5) rămân în continuare anumite aspecte neclare, de natură a pune în dificultate instanţele de judecată de drept comun ce s-ar afla în situaţia de a soluţiona o acţiune civilă întemeiată pe acest articol de lege.

„În opinia noastră, sintagma <hotărâre de transmitere a proprietăţii> este lipsită de claritate, întrucât permite fie interpretarea că legiuitorul a avut în vedere transmiterea dreptului de proprietate privată din patrimoniul statului în patrimoniul CCIR, fie că s-a avut în vedere transmiterea dreptului de proprietate privată din patrimoniul CCIR în patrimoniul unei alte entităţi. În primul rând, în ipoteza în care CCIR ar încălca interdicţia de vânzare a terenurilor sau a unei părţi a acestora şi ar transmite dreptul de proprietate privată unui cumpărător subsecvent, ca efect al vânzării, în mod cert, ne-am afla în prezenţa unei transmiteri a dreptului de proprietate. Aşadar se poate lua în considerare manifestarea de voinţă a CCIR ca <hotărâre de transmitere a proprietăţii>, cu toate că regimul juridic al transferului dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu presupune încheierea unor acte juridice unilaterale, ci a unora bilaterale, sinalagmatice - caracterizate prin interdependenţa şi reciprocitatea obligaţiilor dintre părţi - cu respectarea condiţiei formei autentice şi a unor cerinţe de publicitate imobiliară a căror nerespectare atrage, prin natura lor, sancţiuni de drept civil sau consecinţe juridice specifice”, potrivit documentului citat.

În cealaltă ipoteză, în care CCIR ar încălca interdicţia de ipotecare a terenurilor sau a unei părţi a acestora nu se mai poate vorbi despre o „hotărâre de transmitere a proprietăţii”, întrucât efectul constituirii unei ipoteci nu este acela al transmiterii dreptului de proprietate, ci acela al constituirii unui drept real accesoriu asupra terenurilor afectate executării unei obligaţii. În plus, de regulă, haina juridică pe care o îmbracă ipoteca asupra bunurilor imobile este şi ea aceea a unui act juridic bilateral încheiat în formă autentică.

În al treilea rând, potrivit actului de reexaminare, este evident că nu poate fi vorba despre o „hotărâre de transmitere a proprietăţii” în cazul schimbării destinaţiei, întrucât în această ipoteză nu are loc vreo transmitere a dreptului de proprietate către alt subiect de drept, CCIR ar păstra dreptul de proprietate asupra terenurilor, dar le-ar utiliza potrivit altei destinaţii.

„Norma criticată, susceptibilă de diferite interpretări, poate genera impredictibilitate, confuzie, soluţii diferite în practica judiciară şi nu poate avea natura unei garanţii suficiente şi, pe cale de consecinţă, eficiente pentru a conduce la un just echilibru între interesul urmărit de legiuitor şi interesul entităţii beneficiare a liberalităţii. Totodată, în aceeaşi idee a existenţei unei garanţii necesare şi suficiente, considerăm că procedura de repunere în situaţia anterioară ar fi trebuit dezvoltată fie cu prevederi exprese care să permită uşor identificarea titularului sau titularilor acţiunii civile, instanţei competente, termenelor procedurale, căilor de atac, fie cu o normă de trimitere la o procedură de drept comun”, se mai arată în documentul citat.

În septembrie 2020, în baza unei legi adoptate în Parlament, terenul de la Romexpo trecea gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie. Încă de atunci, deputatul USR, Cătălin Drulă a sesizat că această lege ascunde „un tun imobiliar”, iar deputatul Marton Arpad a anunţat că UDMR votează împotrivă. Proiectul de lege permitea CCIR să se asocieze cu un privat pentru a construi în curtea Romexpo 14 turnuri.