Ion Crăciunescu va candida la Senat din partea PDL, în Vâlcea – surse

Publicat: 29 09. 2008, 14:57
Actualizat: 06 11. 2012, 09:03

Candidatura lui Ion Crăciunescu a fost validată de liderii democrat-liberali, numele său urmând a fi anunţat oficial, însă, în octombrie, odată cu ceilalţi candidaţi ai partidului, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse PDL.

În judeţul Vâlcea candidează, tot la Senat, actualul senator Dorel Jurcan.

Printre candidaţii PDL la Camera Deputaţilor din judeţul Vâlcea este şi fostul lider al organizaţiei municipale PSD Râmnicu Vâlcea, Ion Tudor.

De asemenea, actualul deputat Petre Ungureanu candidează pentru un nou mandat.

Actualul lider al grupului PDL din Senat este Constantin Gheorghe, la rândul său fost arbitru internaţional.