Video Ion Cristoiu: „Cred că alegerile au fost amânate pentru a rămâne Iohannis la COTROCENI”

Într-o ediţie transmisă live de Gândul, scriitorul şi publicistul Ion Cristoiu a analizat situaţia politică actuală, punând accent pe motivele din spatele amânării alegerilor şi influenţele externe asupra deciziilor din România.

Urmărește
354 afișări

Cristoiu a explicat că decizia de amânare a alegerilor ar avea legătură directă cu un discurs susţinut recent, care a evidenţiat poziţionarea unui lider important împotriva Ucrainei. În opinia sa, această abordare a avut un impact major asupra evoluţiei politice din România.

„Mi-am dat seama după interviul de aseară şi spun cu subiect şi predicat de ce au fost anulate alegerile. Discursul de aseară a fost un factor decisiv. Pentru prima dată, eu nu credeam că e atât de anti-ucrainean. Băieţii ştiau asta, iar eu sunt aproape sigur că Zelenski a avut un cuvânt de spus în anularea alegerilor.”, afirmă acesta.

În ediţiile trecute, Ion Cristoiu spunea că America s-ar putea să oprească ajutorul pentru Ucraina. Acesta pune întrebări esenţiale despre echilibrul puterilor în România şi despre rolul limitat al premierului în politica externă. Aceste observaţii deschid o dezbatere importantă despre cine controlează cu adevărat direcţia strategică a ţării şi dacă există un real echilibru între instituţiile statului.

„Unde este premierul?”

Cristoiu atrage atenţia asupra faptului că premierul ar trebui să fie un actor important în politica externă. În momentul de faţă, crede Cristoiu, premierul este doar un executant al ordinelor de la Cotroceni. El consideră că în actuala configuraţie a puterii, premierul este doar un spectator. El mai crede că premierul nu are puterea să intervină în deciziile fundamentale ale României.

„Unde e premierul? Că premierul răspunde şi el de politica externă. Adică eu nu pot să cedez politica externă lui Iohannis şi oamenilor lui. Iohannis e în afară, dar el pleacă.”, spune el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici