Ion Cristoiu: De Ziua Internaţională a Fetei de pe Şoseaua de Centură, ce-ar face Klaus Iohannis în direct la tv?

Publicistul Ion Cristoiu ironizează obiceiul preşedintelui Iohannis de a specula mediatic marcarea unor zile internaţionale, precum cea a Copilului şi cea a Bicicletei, şi se întreabă ce ar face şi ce sfaturi ar mai da şeful statului în direct la TV dacă ar exista o Zi Internaţională a Fetei de pe Şoseaua de Centură.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„1. Joi, 3 iunie, a fost Ziua Internaţională a Bicicletei. Cu două zile în urmă a fost Ziua Internaţională a Copilului.

Klaus Iohannis pare a fi decis să nu rateze ocazia oferită de aceste zile pentru a se da huţa în scrînciobul mediatic. De Ziua Copilului şi-a pus pe Facebook o poză de cînd avea 17 ani sub titlul Amintiri din copilărie. Toată lumea a remarcat scrîşnetul din măsele care defineşte personalitatea prezidenţială de azi. Mulţi s-au întrebat la cine se uită atît de Ginghis Han adolescentul Klaus Iohannis. Unii au spus că la PSD. Nu cred că la PSD se mai uită aşa de crunt acum, cînd partidul lui Marcel Ciolacu a devenit Partidul Meu Doi al lui Klaus Iohannis. Eu cred că se uită la Ludovic Orban. Cel care a cutezat să-şi anunţe de pe acum candidatura la Preşedinţie, sugerînd astfel că preşedintele în exerciţiu, Klaus Iohannis, e cum se spune în popor, Pa şi pusi!

De Ziua Internaţională a Bicicletei Klaus Iohannis s-a dat pe bicicletă ca USRPLUS-iştii pe trotinetă prin Bucureşti.

N-a mers pur şi simplu cum fac mii de oameni simpli. A mers gardat de SPP-işti (tot pe bicicletă) şi publicitat de toate televiziunile de ştiri cum dădea din picioare. Ce înseamnă să fii demnitar în Moldo-Valahia! Gesturile omeneşti, cele pe care demnitarul le făcea de unul singur cînd era un nimeni, sînt acum publicitate pe larg de presă. Pe vremuri, cînd sforăia doar nevasta ştia asta. Acum, cînd e demnitar, îl ştie o ţară întreagă!

Marea plăcere a lui Klaus Iohannis e să dea sfaturi naţiunii. Un volum de texte citite la radio de Nicolae Iorga se numeşte Sfaturi pe întuneric. Klaus Iohannis ar putea publica Sfaturi pe lumină. Cu prilejul Zilei Internaţionale a Bicicletei, ne-a sfătuit să mergem pe bicicletă. Cu prilejul Pandemiei ne-a sfătuit să ne spălăm pe mîini.

Calendarul Zilelor Internaţionale ale cuiva sau ale ceva cuprind şi zile mai aparte. Avem astfel Ziua Mondială a Marionetiştilor şi Păpuşarilor, Ziua Internaţională a Moaşelor, dar şi Ziua Internaţională a Prosopului şi Ziua Internaţională a Soţului. Există o Zi Internaţională a Fetei. Nu există însă (încă!) o Zi Internaţională a Fetei de pe Şoseaua de Centură. Cu prilejul Zilei Internaţionale a Bicicletei Klaus Iohannis ne-a sfătuit să mergem pe bicicletă. Ce ne-ar putea sfătui cu prilejul Zilei Internaţionale a Fetei de pe Şoseaua de Centură? Ca să marcheze Ziua Bicicletei, Klaus Iohannis a mers pe bicicletă în direct la tv. De Ziua Internaţională a Fetei de pe Şoseaua de Centură, ce-ar face Klaus Iohannis în direct la tv?

2. Cronică dramatică de I. L. Caragiale la spectacolul cu Urîta satului, vodevil în 2 acte, prelucrat de d. E. Carada, muzica d. A. Flechtenmacher, spectacol despre care Caragiale scrie că se joacă la Teatrul cel Mare, azi Teatrul Naţional. Cronica a apărut în România liberă, 27 decembrie 1877. Mă conving încă o dată de adevărul că pentru marii publicişti spectacolele de teatru cele proaste, desigur) sînt zăcămîntul din care extrag, destul de uşor, aur pur în materie de pamflet. Decupez din cronică aceste pasaje de proză genială inspirată de neghiobiile expuse pe scena Teatrului cel mare sub directoratul de scenă al lui M. Pascali:

<Schilozii, beţivii, pungaşii, desfrînaţii, spînzuraţii, nemernicii, prostituatele, tuberculoşii şi toate spurcăciunile şi lăturile parisiane, înscenate de industria teatrală franceză, apoi traduse ori localizate în româneşte de oameni ce nu se pricep nici la românească, nici la franţuzească, ce nu ştiu nici ce e românul, nici ce e franţuzul, ni se dă ca producţii literare şi artistice pe scena întîiului teatru din ţară, menit, cum se zice, a fi «înaltă şcoală naţională de estetică şi morală» pentru publicul român.

Afară de asta, răul tot n-ar fi aşa de grozav dacă chiar aceste ticăloşenii exotice s-ar juca cumsecade. Dar...

Un Don Juan despre care basmul povesteşte că era un ştrengar atît de nostim şi de gingaş încît se prăpădeau fetele şi nevestele dupe el, iese pe scena noastră ca un destrăbălat pletos, se boceşte, zbiară ca un capiu la urechea drăguţei sale, pretinzînd că-i vorbeşte de dragoste, o smunceşte şi o zgîlţîie, pretinzînd că o mîngîie şi o dezmiardă, şi, după atîta zel dramatic, sfîrşeşte prin a se duce în iad aşa de răguşit, că nu-şi mai poate da seama prin grai de ştrengăriile lui de pe pămînt. Un rege, pe care istoria îl dă ca ghebos, urît, bătrîn, şiret, buhav, roşu şi creţ la păr, spîn la mustăţi şi barbă, iese pe scenă ca un băieţandru înalt, frumuşel, spiţelat, cam prostănac şi peltic, cu barba mică neagră şi cu chica soioasă atîrnîndu-i pe ceafă; şi altele, şi altele: exemplele se pot înmulţi la nesfârşit. (...)

Părinţii sînt mai tineri ca copiii şi copiii mai bătrâni ca părinţii; stăpânii sunt îmbrăcaţi prost şi slugile poartă haine strălucite; oamenii din veacul de mijloc se poartă şi se îmbracă ca cei din ziua de azi, iar anticii poartă mănuşi, umbrelă şi galoşi.

Apoi scena înfăţişează un palat bizantin din veacul XV, iar acţiunea piesei se petrece, dupe închipuirea autorului, într-un sat din Elveţia în zilele noastre; o dramă orientală se joacă într-un vestibul de catedrală gotică – şi altele şi altele: exemplele se pot înmulţi la nesfârşit. (... )

Coristele, ca ţărance de la munte, după calapodul dramatic al direcţiei de scenă, au ieşit, şi joia trecută ca întotdauna, împanglicate, înmalacovate[vii] , înfoiate cu fuste scrobite ca hîrtia şi încălţate cu poloneze, spre a face publicului iluzia desăvârşită a unui bal la «Pomul Verde» sau «Tomis». Ar fi bine ca Direcţia generală a teatrelor să nu mai îngăduie barem coristelor de a-şi bate joc de un public ce se zice a fi cel mai inteligent din ţară.>

3. Campania de vaccinare e pe ducă. Lucru normal. De ce să te osteneşti să mergi să te vaccinezi cînd de la Preşedinte pînă la popa din altar toţi îţi spun că Pandemia s-a terminat? Coordonatorul Campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a făcut un apel la vedete ale momentului să-i convingă pe români să se vaccineze. Printre aceste vedete distinsul a menţionat-o şi pe distinsa Andreea Esca, prezentatoarea ştirilor la ProTv de pe vremea primului război daco-roman, celebră şi pentru că ne-a dezvăluit în exclusivitate că şi a dat seama că are Covid în timp ce-i pregătea soţului în bucătărie o mîncare cu usturoi. N-am nimic cu Andreea Esca fie şi pentru că eu nu sînt cititor de prompter, ca să mă simt concurat de domnia sa. Am însă o întrebare pentru Valeriu Gheorghiţă. Un om ia un algocalmin cînd îl doare capul. N-am auzit pînă acum om care să ia un algocalmin, doar pentru că aşa i-a zis Andreea Esca.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro