Ion Cristoiu: Mineriada Generalilor pentru ca Mareşalul Klaus Iohannis să cîştige cu un scor de Ceauşescu

Redăm integral editorialul jurnalistului Ion Cristoiu, postat pe blogul personal- www.cristoiublog.ro

Duminică, 10 decembrie 2019, va avea loc primul tur al prezidenţialelor din 2019.

În postdecembrism, prezidenţialele s-au deosebit prin existenţa unei atmosfere aparte. Întrecere între oameni şi nu între partide, prezidenţiabilele stîrnesc mult mai mult interes, ba chiar şi mult mai multă patimă, decît locale sau parlamentarele. Pentru democraţia dintr-o ţară ca România, aflată în primii ani de exerciţiu al acestui regim, vechi de peste un secol, prezidenţialele, mai ales în faza primului tur, sînt un necesar prilej de apropiere de politică şi a celor de regulă indiferenţi faţă de acest domeniu. Confruntările publice dintre candidaţi, dezbaterile despre funcţia de preşedinte, dezvăluirile din presă despre toţi candidaţii, ivirea pe scena publică a politicii a unor nume noi sau a unor nume pînă atunci ţinute în plan secund, fac din prezidenţiale un moment de maximă tensiune publică. Apropierea primului tur sporeşte aţîţarea.

La cîteva zile de la primul tur, atmosfera publică pregăteşte Marele Eveniment.

Mai sînt doar două zile pînă la primul tur.

Un ziarist străin, venit pe meleagurile noastre pentru a scrie despre acest Mare eveniment în viaţa unei ţări democratice, ar rămîne descumpănit. Nimic din atmosfera întîlnită de el la cîteva zile pînă la primul tur în orice ţară din lume, inclusiv în Afganistan sau în Caraibe, nu se deosebeşte atmosfera de la noi. Mulţi români se întreabă dacă se mai ţine primul tur. Absenţa unei atmosfere de campanie electorală, dar mai ales a unei atmosfere care să anunţe primul tur e o constatare a întregii prese.

Despre absenţa atmosferei de campanie am mai scris. Am avertizat că această realitate premieră în postdecembrism e o crimă împotriva democraţiei.

Spre deosebire de alţi confraţi, eu însă am încercat şi încerc să caut şi cauza acestei aberaţii.

Cînd vine vorba de explicarea absenţei, multă lume invocă absenţa confruntărilor între candidaţi.

Timid, deoarece prezidenţialele din 2019 se definesc prin apariţia unui Cartel de Presă pus în slujba unui singur candidat, Klaus Iohannis, Presa explică absenţa confruntărilor prin refuzul preşedintelui în exerciţiu de a se angaja în confruntări cu alţi candidaţi. Numai că refuzul lui Klaus Iohannis, ca şi evitarea oricărui contact cu spaţii nesecurizate, pentru a evita neprevăzutul, pot fi condamnate doar moral. Din punct de vedere constituţional ele sînt corecte. Fiecare candidat are dreptul la o strategie proprie. Dacă un candidat consideră că implicarea în bătălia electorală i-ar micşora şansele de a intra în turul al doilea, are dreptul să nu facă nimic. E firesc aşadar ca Klaus Iohannis să se manifeste cît mai puţin în bătălia electorală.

Nefiresc, criminal din punct de vedere democratic e altceva.

Că absenţa atmosferei nu e urmarea unor strategii electorale ale candidaţilor şi cu atît mai puţin a depărtării românilor de politică.
Absenţa atmosferei e rezultatul unei ample Operaţiuni puse la cale de instituţiile de forţă în favoarea unuia dintre candidaţi – Preşedintele în exerciţiu.
Prin această Operaţiune lui Klaus Iohannis i s-au creat condiţiile de a se păstra în ipostaza de portret cu natură moartă pe peretele Campaniei electorale.
Klaus Iohannis e o persoană lipsită de orice har politic sau, mai precis, de notele de har politic cerute de lumea de azi.

Lumea de azi – aşa cum se vede în toate ţările cu democraţii consolidate, ba chiar şi în ţări dictatoriale – Rusia, Turcia – cere politicianului un permanent contact public cu Poporul. Internetul, reţelele sociale, telefonul mobil pe post de aparat foto au impus politicianul – om ca toţi oamenii, aflat în mijlocul Poporului, dînd seamă Poporului de tot ceea ce face. Politicianul lumii de azi stă la sfat, dacă nu chiar la taclale cu Poporul, iese în public fără cravată, dar mai ales consideră, prin prestaţia sa normală, că e un simplu funcţionar în serviciul public. S-a dus demult tipul politicianului solemn şi ţeapăn ca o statuie ecvestră, închis în palat, refuzînd contactul cu Plebea, pe care o dispreţuieşte, ţinut de Garda Pretoriană departe de Popor. Din nenorocire pentru România, un astfel de politician, amintind de un dinozaur rămas într-o lume a agilităţii, e Klaus Iohannis. Într-o altă ţară, el ar fi dispărut de mult de pe scena politică. Spun, din nefericire, deoarece pentru păstrarea lui pe scena politică şi nu oricum, ci în postura de preşedinte al României, instituţiile de forţă au călcat în picioare Constituţia, Democraţia, statul de drept.
Într-un cuvînt au desfăşurat o nouă Mineriadă.

În 2014, Sistemul trecut de partea lui Klaus Iohannis a creat prin diversiuni, prin abuzuri, prin folosirea ilegală a Binomului SRI-DNA condiţiile pentru ca Klaus Iohannis să cîştige alegerile fără a se implica o clipă în bătălia electorală. Dacă s-ar fi implicat, dacă ar fi fost tratat la fel ca toţi ceilalţi candidaţi nu numai că n-ar fi cîştigat scrutinul, dar n-ar fi intrat nici în turul al doilea.

La alegerile din 2019 toată lumea era convinsă că această manevră nu se va putea repeta.
După cinci ani de mandat în care a deşertificat funcţia de preşedinte, Klaus Iohannis părea că nu va mai putea fi din nou portretul cu natură moartă din 2014, prapurele plimbat prin Bucureşti doar pentru a fi văzut.

Generalii din instituţiile de forţă, constituiţi în Camarila cu epoleţi de la Cotroceni, s-au trezit în faţa unei misiuni dificile:

De a-l face din nou cîştigător pe Klaus Iohannis în condiţiile în care ieşirea în public, dar mai ales abordarea fără menajamente a preşedintelui nu mai putea fi evitată.
Situaţia a devenit dramatică în clipa în care instituţiilor de forţă, conduse de SRI şi SIE, li s-a spus de către Klaus Iohannis alte două condiţii în care vrea să obţină un al doilea mandat:

Să se consume cît mai puţin în campanie.
Să obţină un scor de Nicolae Ceauşescu.

Aceste două condiţii, impuse de Klaus Iohannis, au pus instituţiile de forţă în stare de alarmă. Klaus Iohannis a fost în postdecembrism preşedintele cel mai pe placul generalilor. În schimbul îndeplinirii unor hachiţe, generalii au făcut ce-au vrut în mandatul său. Au condus practic ţara, dar mai ales s-au îmbogăţit. Prin urmare, obţinerea de către Klaus Iohannis a unui al doilea mandat şi nu oricum – ci fără să facă nimic şi la un scor de Nicolae Ceauşescu – au obligat instituţiile de forţă să renunţe la operaţiunile subtile, menite a păstra aparenţele de corectitudine a campaniei şi a acţiona cu brutalitate, sfidînd făţiş Constituţia. În perioada de campanie pentru primul tur, instituţiile de forţă, în frunte cu SRI şi SIE, au regizat diversiuni incredibile, multe dintre ele sfidătoare, pentru c-au fost făcute la vedere, folosind bocancii şi nu inteligenţa. Impresia de pus cu mîna dinadins, pentru că aşa vor muşchii noştri a fost evidentă. Aceste diversiuni – pe care nu trebuie să le mai trec în revistă, au vizat:

a) Crearea condiţiilor ca preşedintele Klaus Iohannis să nu fie obligat să se implice în campanie. Orice implicare ar fi dezvăluit lipsa de har politic în lumea de azi, înţepenirea în postura de Monarh, dar mai ales ar fi reamintit că timp de cinci ani Klaus Iohannis n-a făcut nimic altceva decît să consume privilegiile de lux ale funcţiei de preşeditne. Urmare a acestor diversiuni – căderea Guvernului Dăncilă şi trecerea prin Parlament a Guvernului minoritar Ludovic Orban, afacerii filmuleţul de la Colectiv şi mai nou dramatizării situaţiei lăsate de Guvernul PSD – campania electorală a fost împinsă în plan secund pentru a lăsa locul unor evenimente fără nici o legătură cu prezidenţialele.

O asemenea deturnare n-ar fi fost posibilă dacă sub autoritatea generalilor nu s-ar fi constituit un Cartel de presă care s-a străduit din răsputeri să se ocupe de orice altceva decît de campanie.
b) Blocarea accesului în turul al doilea a candidaţilor în stare să-i dea bătăi de cap lui Klaus Iohannis.
Principala ţintă a acestei comenzi îndeplinite de sistem a fost Dan Barna.

Am urmărit ca ziarist toate prezidenţialele postdecembriste. N-am întîlnit pînă la prezidenţialele din 2019 o concentrare atît de vizibilă, atît de primitivă, de sfidătoare a diversiunilor puse la cale de instituţiile de forţă pe lichidarea unui candidat. Inutil să trec în revistă toate diversiunile prin care s-a urmărit scoaterea din joc a lui Dan Barna. Ţin însă neapărat să precizez că Operaţiunea Lichidarea lui Dan Barna a vizat nu numai scoatarea candidatului USR din turul al doilea, dar şi deplasarea voturilor de Dreapta de la Dan Barna la Klaus Iohannis. Asta atît pentru a nu-i da bătăi de cap lui Klaus Iohannis, în turul al doilea, dar şi pentru a-i asigura un scor de Nicolae Ceauşescu.

Mulţi limitează Operaţiunea Sugrumarea lui Dan Barna doar la afacerea Rise Project.

În realitate au fost mult mai multe diversiuni:
De la campania sălbatică dusă de Cartelul de Presă împotriva candidatului USR pînă la apariţia sondajelor prin care Dan Barna e arătat ca perdant.
Un alt candidat luat în vizor a fost Mircea Diaconu. Împotriva lui s-a pus la cale Diversiunea Spargerea Pro România. Dacă ne gîndim că responsabilul de această spargere e Mihai Tudose, ne vom da seama cine s-a implicat pînă la bocanci în operaţiune.
Posibilii concurenţi nedoriţi de Klaus Iohannis au fost lucraţi prin abaterea atenţiei publice de la campania electorală. Vocile lor, dar şi a celorlalţi candidaţi – nu s-au mai auzit în hărmălaia creată zilnic de Diversiuni.
E posibil ca o tresărire de revoltă a Societăţii româneşti să dea peste cap calculele generalilor.
O iau în seamă, deşi nu cred în ea.
Indiferent însă de ce se va întîmpla la primul tur un lucru e limpede:
Pagubele produse democraţiei de angajarea anticonstituţională a instituţiilor de forţă în favoarea lui Klaus Iohannis sînt uriaşe.
Pînă acolo încît putem vorbi de o Mineriadă a Generalilor în favoarea lui Klaus Iohannis.