- Home
- Politic
- (07.01.2025, 09:23)
- Gabriela Antoniu
Ion Cristoiu: Motivul amânării datei alegerilor prezidenţiale este că Trump nu a arătat cu degetul spre un candidat sau altul
- Ion Cristoiu spune că anularea alegerilor prezidenţiale a fost pusă la cale de Klaus Iohannis şi de sistem pentru a-i asigura victoria candidatului PNL, Nicolae Ciucă, obsedat că prin sprijinirea candidatului AUR, George Simion, de către PSD, Marcel Ciolacu va ajunge preşedinte.
- Publicistul susţine că trenarea stabilirii unui nou calendar pentru alegerile prezidenţiale are legătură cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, care, deocamdată, nu şi-a arătat susţinerea pentru un candidat sau altul, dar când o va face, cel ales va fi Marcel Ciolacu.
- Ion Cristoiu mai spune că, în aceste condiţii, Crin Antonescu nu va mai fi candidatul coaliţiei la prezidenţiale şi nu exclude ca liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, să intre în cursa pentru Cotroceni.
Urmărește
1750 afișări
La o lună de la anularea alegerilor prezidenţiale, publicistul Ion Cristoiu afirmă că decizia din 6 decembrie este o premieră pentru istoria modernă a României, iar faptul că guvernanţii nu au stabilit un nou calendar pentru alegerea preşedintelui arată că aşteaptă un semn de la liderul ales al SUA, Donald Trump.
“Este o premieră în istoria României moderne (...) Nu a existat să anulezi primul tur al alegerilor după ce l-ai validat. Pentru că la primul tur s-au dus 8 milioane de oameni(…) acestor oameni li s-a pus de 35 de ani <mergeţi la vot, că votul vostru contează> şi deodată şi candidaţii, şi cei care au votat nu mai există. Sunt tare curios ce va scrie în Wikipedia pentru că, practic, prin anulare, acest tur nu mai există”, a afirmat publicistul luni seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.
Care a fost scenariul anulării alegerilor şi cine sunt actorii
Ion Cristoiu spune că totul a fost pus la cale de Klaus Iohannis şi de sistem pentru a-I asigura victoria candidatului PNL, Nicolae Ciucă, obsedat că, prin sprijinirea candidatului AUR, George Simion, de către PSD, Marcel Ciolacu va ajunge preşedinte.
“Cred că s-a întâmplat următorul lucru (…) Ciucă era obsedat de faptul că Ciolacu va ajunge preşedinte în condiţiile în care intră Simion în turul al doilea. Avea probabil semnale de la pesedişti că ei vor da nişte voturi lui Simion. Şi în acel moment şi Iohannis şi sistemul a zis aşa: mă, avem unul călin Georgescu. El are are 9%. Pe de o parte îl finanţăm ca să devină mai vizibil, părerea mea e i-au şi dat voturi. Şi aceste 9% din voturi le ia de la Simion. Numai că s-a întîmplat legea efectelor nedorite (...) Probabil că oamenii uitându-se pe Tik-Tok au zis: <ăsta e bun de preşedinte>”, a susţinut publicistul.
Ion Cristoiu mai spune că, deşi ştiau că va câştiga Călin Georgescu primul tur, Iohannis şi sistemul nu au intervenit, bazându-se pe decredibilizarea candidatului independent cu ajutorul televiziunilor de casă ale puterii.
“De ce n-au reacţionat imediat? Pentru că între cele două tururi (...) probabil i-au zis lui Iohannis: <şefu, nicio problemă, o să arătăm noi românilor că (...) au votat fără să ştie (...), noi arătăm cine e, punem dulăii de la televiziuni pe el, lumea se va convinge şi când va veni al doilea tur el pierde la scor>. Numai că efectele au fost altele (...) Şi acum ei cred la fel. Numai că evenimentul de azi e că s-a dovedit că Georgescu are 40% şi, dacă nu-i pun piedică, e imposibil să-l oprească”, a afirmat publicistul.
Marcel Ciolacu va candida din nou
Ion Cristoiu spune că trenarea stabilirii unui nou calendar pentru alegerile prezidenţiale are legătură cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, care, deocamdată, nu şi-a arătat susţinerea pentru un candidat sau altul, dar când o va face, cel ales va fi Marcel Ciolacu.
“Eu cred că motivul amânării alegerilor este faptul că Trump nu a arătat cu degetul. Nu are timp. Deocamdată nu a arătat nici spre Călin Georgescu. Dacă arată, cum cred eu, către Ciolacu (...) el este la ora actuală, dintre toţi posibilii candidaţi de partid, cel mai uşor să devină suveranist (...) Va conta pentru trumpiştii din România. În cazul în care Trump, şi nu va fi subtil, va zice: <eu îl vreau pe ăla>, vom avea două tipuri de electorate. Electoratul trumpist (...) ei merg cu Călin Georgescu pentru că e trumpist (...) şi electoratul slugarnic, electoratul marelui licurici, ăsta nehotărât. Adică spun: <dacă a zis ăla de acolo..>. Dar pariem. Ciolacu nu are cum să nu candideze (....) Cum îl vedeţi pe Marcel Ciolacu ratând această ocazie? Nu se mai întâlneşte 10 ani de acum încolo”, a explicat publicistul.
Crin Antonescu nu va mai fi candidatul coaliţiei
Ion Cristoiu susţine că, în aceste condiţii, Crin Antonescu nu va mai fi candidatul coaliţiei la prezidenţiale şi nu exclude ca liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, să intre în cursa pentru Cotroceni.
„Ce a făcut Crin acum, e <eu plec la mama>. Şi Ciolacu a zis: <du-te!> (...) Nu va fi candidatul unic al acestei coaliţii în veci. Nu are cum. Nu va exista un candidat unic. Cred că va candida chiar şi Bolojan. E atât de mare tentaţia (...) Este funcţia cea mai importantă în România (...) Dacă într-o telenovelă turcească, Bolojan va spune aşa: <vai, ce slab sunt. Eu vreau să fie Crin Antonescu preşedinte că eu nu merit>. Credeţi că el judecă aşa? Păi e om politic, cum să judece aşa? (...) Crin e om serios. Cum să cadă în asemenea capcană? (...) deci confirmă ce fascinantă e funcţia de preşedinte? Vai de mine (...) Când eşti preşedinte îţi ţine altul paltonul”, a mai spus publicistul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Fiul Laurei Vicol, viață de nabab în Elveția și Monaco! Câte sute de mii de euro îi transfera mama lui, regulat
CANCAN.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe