- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Cristoiu: „Sondajele sunt catastrofale pentru Maia Sandu. Asta cu Gavriliţa o să o coste”
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că declaraţiile lui Volodimir Zelenski privind existenţa unui plan al Moscovei de a distruge democraţia şi stabilitatea în R. Moldova fac parte din scenariul care a condus vineri la demisia Nataliei Gavriliţa, şefa Guvernului de la Chişinău.
Ion Cristiou spune că ceea ce s-a întâmplat la Chişinău este identic cu ceea ce se întâmplă la Kiev, şi anume o bătălie în interiorul facţiunilor pro-occidentale de la putere.
“E aproape identic cu ce se întâmplă la Kiev. La Kiev e o bătălie în interiorul facţiunii occidentale, acolo este Klitschko... acum deocamdată e victorios Zelenski, dar asta nu înseamnă că ceilalţi nu rămân aşa, în rezervă. Dincoace, Gavriliţa şi Maia Sandu sunt din aceeaşi tabără. Nu uitaţi că în timp ce Maia Sandu se ducea în vizită privată la Oradea ca să-i propună lui Ilie Bolojan să fie prim-ministru, Gavriliţa era în Germania şi se întâlnea cu Metsola. De ce a avut loc astăzi? Pentru că scrisoarea (n.r. informarea lui Zelenski către Maia Sandu despre planul Moscovei de distrugere a democraţiei în R. Moldova) făcea parte din scenariu. Eu i-aş spune, apropo de Zelenski, că dacă nu o împuşcă pe Gavriliţa nu e bine. Adică a dat-o jos, dar asta nu înseamnă că ea nu rămâne rezervă, nu a ruşilor”, a explicat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de la Smart Tv.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Ion Cristoiu crede că demisia Nataliei Gavriliţa o va va costa pe preşedinta R. Moldova, Maia Sandu, care şi aşa nu stă deloc bine în sondaje deoarece face două greşeli majore.
“Sondajele sunt catastrofale pentru Maia Sandu. Două greşeli face. Ia în serios toate surâsurile Occidentului. Nu spun că nu e bine să nu le iei. Istoria ne învaţă că nu e bine să nu iei niciun surâs (...) şi la noi la liderii politici... sigur că e bine să ai acolo proptele, dar în momentul în care poporul se burzuluieşte renunţă ăia mâine la tine. Maia Sandu se duce peste tot, cină cu Macron, sună frumos, dar dacă ai venit de la Moscova zici cine e Macron? Ea stă prost, 28%, e puţin pentru un preşedinte atât de cultivat, totuşi, partidul ei are 33%, iar al doilea are 31%. Şi al treilea, că sunt trei care intră în Parlament, are 16%. Ambele partide adversare fac majoritatea. Şi a doua greşeală, R. Moldova, România nu sunt ţări să le iei cu hei-rup-ul. Ea a început războaie... pe ăla îl arestezi, cutare, cutare, şi asta cu Gavriliţa o să o coste, problemele de viaţă, economice nu le rezolvi cu hei-rup. Moldova era dependentă mult de ruşi şi când întorci, ce să ia Germania de la tine?, a susţinut publicistul.
Ion Cristoiu mai spune că Maia Sandu a accentuat caracterul personal al puterii prin criza politică declanşată de demisia Nataliei Gavriliţa.
“Şi foarte grav e că a accentuat caracterul personal al puterii. Pe Gavriliţa era bine să o fi dat afară cu motiv, uite, trăiţi rău din cauza ei. Să fi ţinut cartea mai mult, păstrând-o pentru momentul când era o criză reală. Era ţapul ispăşitor. Acum a venit unul (n.r. Dorin Recean) care nici nu are putere în partid. Partidul ăla al ei, cât o fi el de doi lei, vine unul din afară, şi ştiţi ce se întâmplă...”, a adăugat publicistul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.