Ion Iliescu: Decizia lui Emil Boc nu are o motivaţie serioasă
„Îmi pare rău că faptele îmi confirmă scepticismul în legătură cu decizia de a accepta această alianţă”, a spus Iliescu la venirea la Comitetul Executiv al PSD, adăugând că deocamdată acesta este singurul comentariu pe care îl are de făcut.
„Altminteri, e serioasă motivaţia domnului Boc? Judecaţi singuri!”, a spus Iliescu. Întrebat dacă este sau nu o motivaţie serioasă, el a precizat „Bineînţeles că nu”.
Întrebat dacă, în noile condiţii, PSD ar trebui să iasă de la guvernare, Iliescu a răspuns: „Poate”.
La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa conducerii PSD a început.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, referindu-se la disputa PSD-PDL, că „ar fi bine ca ambele partide să-şi bage picioarele în apă rece„, precizând că, dacă cele două formaţiuni vor dori o întâlnire cu el, atunci îşi va găsi timp pentru aceasta.