„Cu tristeţe am primit vestea morţii celei care a fost Hildegard Puwak, ministru al Integrării Europene în guvernul Adrian Năstase şi economist cu o profundă înţelegere a fenomenului economic, om de stânga şi un om de echipă. Am apreciat, în toţi anii în care am colaborat, seriozitatea demersului ei politic şi intelectual, responsabilitatea sa şi angajamentul neabătut în slujirea interesului public”, a scris Ion Iliescu pe blogul personal.
Fostul preşedinte al României evidenţiază contribuţia adusă de Hildegard Pueak la succesul negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană şi spune că acesta a fost prea puţin scos în evidenţă.
„A fost întotdeauna un om modest, nu i-a plăcut să fie în lumina reflectoarelor. În acei ani în care acţionam practic contra-cronometru pentru a încheia capitolele de negociere, expertiza sa a fost un avantaj pentru România”, a mai transmis Iliescu.
Adrian Năstase, despre Hildegard Puwak: A suferit, nemeritat, calvarul „anti-corupţiei”
Fostul premier Adrian Năstase scrie vineri, pe blogul său, că Hildegard Puwak, fost ministru al Integrării Europene în Cabinetul pe care l-a condus, a suferit nemeritat calvarul „anti-corupţiei”, fiind atacată murdar. Hildegard Puwak a decedat la vârsta de 69 de ani.
„A murit Hildegard Puwak. Rolul ei in ceea ce priveste integrarea Romaniei in Uniunea Europeana nu va putea fi niciodata indeajuns subliniat. Nu cred ca am mai intalnit pe cineva atat de ordonat, de disciplinat, de corect in relatia cu colegii. Am lucrat impreuna si in opozitie si la guvern. Documentele pregatite, solutiile avansate erau impecabile. Tocmai valoarea ei a transformat-o in tinta politica. A fost atacata murdar, familia ei a patimit. Din pacate. Dupa 2004, a suferit, nemeritat, calvarul „anti-coruptiei”. Un destin frant, un om competent mai putin in angrenajul economiei romanesti”, a scris fostul premier Adrian Năstase.
Hildegard Puwak, fostul ministrul al Integrării Europene în Guvernul condus de Adrian Năstase, a decedat, vineri, la vârsta de 69 de ani, anunţul fiind făcut de Maria Manuela Catrina, preşedintele Organizaţiei de Femei din Bucureşti a PSD, pe pagina de Facebook.