Ion Iliescu va participa la discursul din Parlament al Regelui Mihai

Fostul şef de stat Ion Iliescu va participa, marţi dimineaţă, la discursul pe care Regele Mihai îl va susţine în Parlament.

Urmărește
368 afișări
Imaginea articolului Ion Iliescu va participa la discursul din Parlament al Regelui Mihai

Ion Iliescu va participa la discursul din Parlament al Regelui Mihai (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Surse din anturajul fostului preşedinte au precizat că Ion Iliescu va fi prezent la eveniment.

La discurs vor participa, de asemenea, parlamentari ai opoziţiei şi ai UDMR.

De asemenea, este de aşteptat să participe inclusiv parlamentari de la PDL şi UNPR.

Regele Mihai e aşteptat, marţi, în Parlament, pentru a rosti un discurs, primul în faţa forului legislativ după mai bine de 60 de ani, eveniment de la care însă vor absenta, deşi au fost invitaţi, preşedintele, premierul, patriarhul BOR, prezenţa multor parlamentari ai puterii fiind şi ea incertă.

La şedinţa solemnă a Parlamentului au fost invitaţi să participe preşedintele României, foşti şefi de stat, consilieri prezidenţiali, Guvernul, guvernatorul Băncii Naţionale a României, primarul Capitalei, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice, directorii SRI, SIE, SPP, STS, Avocatul Poporului, preşedinţii Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, Curţii de Conturi, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, ai Consiliului Superior al Magistraturii, Academiei Române, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Asociaţiei Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul", membri ai corpului diplomatic.

Principesa Margareta a declarat, luni seară, la un eveniment caritabil organizat la Ateneul Român, că discursul pe care Regele Mihai îl va susţine, marţi, la Parlament, va dura aproximativ opt minute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici