- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Vasile, dezamăgit că Udrea nu a "reparat" declaraţiile legate de răpirea jurnaliştilor
Senatorul PSD Ion Vasile, tatăl jurnalistei Marie Jeanne Ion, se declară dezamăgit de atitudinea ministrului Elena Udrea, care nu a "reparat" afirmaţiile făcute la OTV, deşi în discuţia pe care au avut-o marţi i-ar fi dat de înţeles că va face acest lucru.
Ion Vasile, dezamăgit că Udrea nu a "reparat" declaraţiile legate de răpirea jurnaliştilor (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
"M-am adresat Elenei Udrea pentru că este buzoiancă, pentru că este de vârstă apropiată cu Marie Jeanne şi pentru că este ministru. Am întrebat-o dacă este corect să facă astfel de afirmaţii. În urma discuţiei cu Elena Udrea am convenit să aducă o reparaţie la ce a afirmat. Din păcate, nu s-a întâmplat asta. Regret pentru că este demnitar, este ministru şi fost şef al cancelariei prezidenţiale, iar asta ar presupune că are credibilitate", a declarat, miercuri, senatorul de Buzău.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
El a spus că declaraţiile Elenei Udrea referitoare la răpirea jurnaliştilor în Irak contrazic de fapt actele de justiţie pronunţate în România.
"Ce a declarat Elena Udrea contrazice orice logică a celor întâmplate în România, contrazice chiar şi declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu. Omar Hayssam a fost condamnat pentru terorism. Ce spune ea înseamnă că nu s-a judecat bine. Mai reiese faptul că Omar Hayssam a avut complici, iar asta rezultă că justiţia română nu şi-a făcut bine treaba. Sunt lucruri care mă fac să mă întreb pentru ce toate aceste chestiuni reactualizate, cine şi ce urmăreşte. Sunt întrebări legate de documentele pe care eu le-am semnat la Cotroceni, întrebări legate de doctorul Yasin, care mi-a cerut o sumă de bani pentru a-şi asuma readucerea acestor tineri jurnalişti acasă. Îmi pun întrebări la care nu am răspunsuri pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat acolo şi nici Marie Jeanne nu are răspunsuri pentru că nu ştie ce s-a întâmplat atunci în ţară", a declarat Ion Vasile.
Parlamentarul buzoian a adăugat că, prin declaraţiile făcute la OTV, Elena Udrea a dat dovadă de "proastă inspiraţie" şi a "schimonosit o dramă".
"Vreau să nu se mai readucă în memoria lui Marie Jeanne acest episod din care cu greu noi, familia, am scos-o. Să nu se mai readucă în prim-plan acest episod pentru un capriciu, acest episod care putea fi o tragedie", a mai spus Ion Vasile.
Întrebat dacă crede că Elena Udrea a avut acces la informaţii din dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak, senatorul Ion Vasile a spus că dacă s-a întâmplat acest lucru România îşi poate pierde credibilitatea în faţa forurilor europene.
"Dacă are informaţii din dosar înseamnă că a fost desecretizat. Dacă a avut informaţii din dosar înseamnă că în România desecretizarea unor dosare de interes naţional se face pentru oricine şi atunci ce încredere să mai aibă în noi NATO, Comunitatea Europeană, ce încredere să mai aibă forurile europene într-un stat în care toată lumea are acces la dosare. Iar dacă a avut informaţii din altă parte, Elena Udrea trebuia să se ducă la instituţii ale statului, nu la OTV", a conchis senatorul PSD.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.