Ionuţ Moşteanu cere guvernului stabilirea urgentă a unei date pentru alegerile prezidenţiale

Publicat: 07 01. 2025, 12:38
Actualizat: 07 01. 2025, 12:40

„Aşteptăm cu toţii dovezile pe care instituţiile statului trebuie să ni le prezinte. Dovezile în baza cărora aceste alegeri au fost anulate. Deocamdată, nu a văzut nimeni nimic”, a afirmat Moşteanu, acuzând că procesul democratic a fost suspendat fără transparenţă.

Deputatul a cerut premierului Marcel Ciolacu, liderului PNL Ilie Bolojan şi preşedintelui UDMR Kelemen Hunor să aprobe urgent hotărârea de guvern pentru organizarea unui nou scrutin prezidenţial: „Este o datorie corectă, morală, o responsabilitate pe care o aveţi faţă de România”.

Moşteanu şi-a exprimat îndoielile legate de corectitudinea viitoarelor alegeri, făcând referire la prezenţa unor oficiali controversaţi în funcţii-cheie: „Vedem că în continuare Predoiu e la Ministerul de Interne, Greblă, e la AEP, Zgonea este la ANCOM. Credeţi că, cu aceiaşi oameni, putem avea garanţia unor alegeri corecte? Eu mă îndoiesc.”

Deputatul USR a subliniat că menţinerea actualului preşedinte în funcţie afectează democraţia: „Fiecare zi cu Iohannis la Cotroceni este o zi pierdută pentru democraţia din România.”