„Intensificăm contribuţia pentru protejarea flancului de est al NATO şi le transmitem un semnal clar privind determinarea aliaţilor noştri”, a declarat luni Christine Lambrecht.
Cei 350 de militari germani urmează să ajungă în Lituania peste câteva zile. Germania are deja în Lituania 500 de militari, în cadrul unei misiuni NATO.
Tobias Lindner, secretar de stat în Ministerul german de Externe, a dat asigurări, conform site-ului T-online.de, că trupele germane din Lituania nu vor avea statut permanent. „Nicio unitate militară nu va rămâne pe durată nedeterminată în Lituania sau în alte state membre NATO”, a subliniat Lindner.
Rusia este acuzată că a mobilizat peste 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie sau de o lovitură de stat. Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.
Administraţia Joseph Biden a decis transferul a aproximativ 1.000 de militari americani din Germania în România, în cadrul măsurilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO. De asemenea, 1.700 de militari americani de la Baza Fort Bragg, situată în statul american Carolina de Nord, vor fi trimişi în Polonia, iar 300 în Germania.