„Dacă vrea să impună, eu vă spun, nu stau pe gânduri. Mi se pare binevenit un control mai strict asupra funcţionarii serviciilor de informaţii. Serviciile de informaţii trebuie să se ocupe de ceea ce le este menirea şi nu de alte activităţi. Activităţile economice desfăşurate de firme care sunt sub acoperire sau sub control sau care văd că au susţinerea serviciilor, evident că introduc distorsiuni ale dimensiunii economice, introduc distorsiuni grave”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, marţi, la Parlament, întrebat despre propunerea USR.
Documentul doctrinar de centru dreapta modern propus de Dan Barna, săptămâna trecută, membrilor USR, include şi reformarea serviciilor de informaţii, precum şi limitarea acestora de a mai deţine firme.
„Vom iniţia o reformă reală a serviciilor de informaţii şi limitarea prin lege a capacităţii lor de a deţine firme, de a interfera în viaţa politică, mediatică şi economică. Supravegherea parlamentară a serviciilor de informaţii trebuie să devină o practică reală, nu o formă fără fond cum e acum”, potrivit documentului.