Social democraţii au prezentat tricoul vineri, înainte de reuniunuea liderilor PSD din localitatea braşoveană Sâmbăta de Sus. Pe tricoul alb erau inscripţionate cu roşu un fluture care zboară şi mesajul Make Suceava Great Again.
Tricoul a fost îmbrăcat de Gheorghe Şoldan, reprezentantul PSD care a câştigat alegerile pentru Consiliul Judeţean Suceava. Acesta a fost întrebat despre candidatul pe care partidul săi îl va susţine la alegerile prezidenţiale.
„Cu siguranţă trebuie să avem candidat pentru că am câştigat alegerile locale detaşat. Voi susţine un social-democrat”, a spus noul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.
Liberalul Gheorghe Flutur a pierdut preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava la alegerile de duminică. El a fost învins de social democratul Gheorghe Şoldan.
În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, PSD ar vrea o alianţă cu PNL în care candidatul unic să fie social-democrat. Liberalii, însă, au respins varianta şi au anunţat că PNL va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale.