- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.11.2010, 18:10)
- Ovidiu Tempea - Mediafax , Ovidiu Tempea - Mediafax ,
Isărescu: O schimbare a Guvernului nu afectează stabilitatea dacă noul executiv continuă programul
O schimbare a Guvernului, chiar în următoarele patru luni, nu ar afecta stabilitatea macroeconomică dacă viitorul executiv va fi "serios" şi va continua programul inevitabil de ajustare, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
![Imaginea articolului Isărescu: O schimbare a Guvernului nu afectează stabilitatea dacă noul executiv continuă programul](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/7694996/1/mugur-isarescu-alin-matei.jpg?width=560)
Isărescu: O schimbare a Guvernului nu afectează stabilitatea dacă noul executiv continuă programul (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)
"Depinde care este guvernul care va veni, dacă va veni un guvern serios şi va asigura continuitatea... Nu aici este problema, nu sprijinim niciun fel de guvern, pentru că nu avem voie să facem politică, sprijinim un program care este inevitabil din punct de vedere al ajustării. Se pot găsi variante în ceea ce priveşte maniera, intrumentele folosite pentru ajustare", a spus Isărescu într-un interviu la Radio România Actualităţi (RRA), după ce a fost întrebat ce se va întâmpla din punct de vedere al stabilităţii macroeconomice dacă Guvernul va fi schimbat peste patru luni.
Întrebat de ce nu a acceptat în această perioadă poziţia de premier, Isărescu a răspuns că a ocupat o dată această poziţie, iar "un ulcior nu merge de două ori la apă".
"Am dat definiţia primului ministru, am zis că este o treabă foarte grea şi trebuie să aibă sub 60 de ani, eu am trecut spre 62 de ani", a continuat Isărescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
Preşedintele Traian Băsescu declara anul trecut în octombrie că cea mai bună soluţie pentru postul de premier ar fi fost Mugur Isărescu, dar mişcarea ar fi pus un semn de întrebare pe capacitatea BNR de a face faţă perioadei de criză.
"Nu puteai să iei guvernatorul de la BNR şi să-l duci la guvern" spunea atunci Băsescu.
Mugur Isărescu a fost premier din decembrie 1999 până în noiembrie 2000, când a candidat la Preşedinţie, însă a obţinut în primul tur de scrutin doar 9,5% din voturi.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=7694996&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe