„Mă califică faptul că sunt calificat în acest domeniu. Am o experienţă de 40 de ani şi cred că pot să mă descurc în condiţii foarte bune”, le-a spus Meleşcanu parlamentarilor comisiei, după ce a fost chestionat cu privire la calităţile care îl recomandă pentru a rămâne în fruntea Ministerului de Externe, mai ales după rezultatele evaluării făcute de conducerea coaliţiei de guvernare. Meleşcanu a explicat că politica externă nu se face „de pe o zi pe alta” şi că prevederile din programul de guvernare reprezintă direcţii de acţiune, nu „măsuri specifice”.
„Capitolul de politică externă din program este un capitol care indică direcţii de acţiune strategică. Nu e vorba de măsuri specifice într-un fel sau altul. Direcţii strategice pe care va trebui să le urmăm şi pe care le-am urmat. Specificitatea relaţiilor internaţionale este că lucrurile nu se realizează singure, numai cu un singur partener, ci te relaţionezi cu alţi parteneri care trebuie să vrea şi ei şi să fie de acord şi nu se face de pe o zi pe alta. Durează foarte mult în timp”, a mai spus Meleşcanu.
Meleşcanu le-a prezentat parlamentarilor din comisiile reunite de afaceri externe priorităţile sale. Pe listă se află consolidarea profilului României în Uniunea Europeană, transpunerea în practică a deciziilor Summitului de la Varşovia, în cadrul NATO şi parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.
„Importanţa primordială trebuie să o acordăm consolidării profilului României în Uniunea Europeană şi contribuţia noastră la viitorul Uniunii Europene, care în actuala perioadă este una dintre cele mai importante, transpunerea în practică a deciziilor Summitului de la Varşovia, în cadrul NATO, cu o contribuţie extrem de substanţială din partea României. (…) Parteneritul strategic cu Statele Unite ale Americii, care mai ales după vizita preşedintelui Iohannis la Washington, prima şi singura vizită până acum a unui preşedinte din zona Europei centrale şi de Est, a deschis nişte perspective foarte importante, baza parteneriatului strategic este bazată, în mare măsură, bazată pe probleme de apărare şi securitate, dar o latura importantă are şi latura economică a parteneriatului”, a spus Teodor Meleşcanu.
Meleşcanu a fost validat cu voturi 21 „pentru”, 17 „împotrivă” şi o abţinere.