Prima pagină » Cultură-Media » Ponta vrea înfiinţarea şi sprijinirea unor instituţii media cu viziune de stânga

Ponta vrea înfiinţarea şi sprijinirea unor instituţii media cu viziune de stânga

Preşedintele PSD Victor Ponta propune, în programul "România corectă", pe baza căruia a câştigat şefia partidului, construirea sau sprijinirea transparentă a unor instituţii media - online, print, audio-video - cu viziuni clare de stânga.
Ponta vrea înfiinţarea şi sprijinirea unor instituţii media cu viziune de stânga
21 feb. 2010, 15:59, Politic

Astfel, în programul său, Ponta susţine, la punctul 16, „construirea sau sprijinirea, în mod transparent, a unor instituţii media (online, print, audio-video) care manifestă clar o viziune de stânga”.

Programul său are 22 de puncte care se referă la organizarea partidului, numirile la instituţii publice, comunicarea internă, relaţiile şi colaborările interne şi externe.

Iniţial, Victor Ponta a făcut public acest program privind reforma PSD în 31 ianuarie, când a şi fost prezentat de MEDIAFAX. Atunci Ponta anunţa şi că nu va candida la şefia formaţiunii, afirmând că, dacă ar candida, ar trebui să renunţe la unele puncte esenţiale.

Ponta a fost ales, duminică, preşedinte al PSD, la o diferenţă de 75 de voturi faţă de Mircea Geoană.