Trei cetăţeni străini, doi britanici şi un marocan, riscă pedeapsa cu moartea după ce au recunoscut că au luptat pentru Ucraina într-un tribunal rusesc din Doneţk.
Britanicii Aiden Aslin şi Shaun Pinner şi marocanul Brahim Saadoun au fost prezenţi într-o cuşcă în timpul procesului. Ministerul de Externe britanic a condamnat exploatarea prizonierilor de război în scopuri politice.
„Au dreptul la imunitate şi nu ar trebui să fie urmăriţi penal pentru participare la ostilităţi”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.
Saadoun a fost arestat în aprilie. Ministerul marocan de externe nu s-a interesat de soarta sa. Aslin şi Pinner au fost capturaţi tot în aprilie şi ulterior, aceştia au solicitat în direct la televiziunea rusă să fie eliberaţi în schimbul unui aliat ucrainean al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a fost reţinut de autorităţile ucrainene.