Iulian Iancu cere premierului o analiză privind energia scumpă vândută populaţiei

Preşedintele Comisiei de Industrii din Cameră Iulian Iancu (PSD) i-a solicitat, duminică, primului-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, să prezinte public o analiză prin care să explice cum e posibil ca ANRE, aflată în subordinea sa, să ia decizii discreţionare, vânzând energie scumpă către populaţie.

Urmărește
31 afișări
Imaginea articolului Iulian Iancu cere premierului o analiză privind energia scumpă vândută populaţiei

Iulian Iancu cere premierului o analiză privind energia scumpă vândută populaţiei (Imagine: Mediafax Foto)

"Mă adresez direct primului-ministru, care are responsabilitate directă asupra ANRE, care i se subordonează şi îi cerem să prezinte public cum a fost posibil ca prin decizii şi ordine a ANRE energia ieftină a României să se plimbe de la un producător român la alt producător român, prin intermediari", a arătat Iancu.

El a susţinut că, prin deciziile sale, ANRE a dezechilibrat piaţa de energie, ajungându-se la situaţii în care producătorii români să cumpere energie de la intermediari, sau situaţia paradoxală ca producătorii români să vândă o cantitate de energie mai mare decât produc.

Potrivit lui Iancu, prin lanţuri de intermediari, se scot şase mii de miliarde de lei din sistemul energetic, în condiţiile în care intermediarii nu au nicio responsabilitate pentru o situaţie de criză energetică.

Iancu a mai spus că, prin deciziile ANRE, de la un producător s-a vândut energie electrică la Transelectrica, prin doi intermediari.

"Să facă această analiză premierul şi să aducă la cunoştinţa opiniei publice cum a putut ANRE să încarce discreţionar populaţia cu cea mai scumpă energie şi să facă posibile aceste tranzacţii care nu fac altceva decât să dirijeze prin intermediari profitul sistemului energetic", a arătat Iancu.

El a mai spus că pe primele şase luni ale anului 2008 s-a înregistrat cea mai mare vânzare de energie la export din ultimii şase ani, ceea ce arată că cea mai ieftină energie a fost trimisă la export, cu influenţă directă asupra preţului mare plătit de populaţie.

Iancu a mai spus că în cursul acestei săptămâni s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, căruia i-a prezentat o serie de măsuri prin care costurile plătite de populaţie pentru energie să se diminueze.

Deputatul PSD Iulian Iancu a fost secretar de stat în Ministerul Industriilor, pentru Departamentul Energie, Petrol şi Gaze, începând din 2001. Anterior, el a fost şi preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici