- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.01.2024, 17:49)
- Cosmin Pirv
Ivan, despre incidentul de la Camera Deputaţilor: Unul din cele 25.000-50.000 de cazuri zilnice
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, a spus marţi că incidentul cibernetic de la Camera Deputaţilor este încă cercetat şi că acesta este unul dintre cele 25.000-50.000 de cazuri zilnice înregistrate în ţară.

Ivan, despre incidentul de la Camera Deputaţilor: Unul din cele 25.000-50.000 de cazuri zilnice
„Nu vorbim despre persoane care au rămas fără date. Încă nu se ştie conţinutul acelor documente, încă nu se ştie total conţinutul datelor care au fost furate de la Camera Deputaţilor”, a spus Bogdan-Gruia Ivan.
El a precizat că încă se lucrează la analiza asupra efectelor şi rezultatelor acestui incident cibernetic privind Camerei Deputaţilor.
„În secunda doi în care s-a constatat că avem un incident cibernetic la Camera Deputaţilor, instituţiiile au fost acolo, au blocat acest incident, au început să recupereze datele, să găsească vinovaţii, iar cei vinovaţi să plătească”, a mai declarat ministrul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
„Până nu se încheie rezultatul anchetei pe care o desfăşurăm cu instituţiile statului nu pot să vă furnizez informaţii. Ceea ce pot să vă spun cu certitudine este faptul că se lucrează cu cei mai buni oameni, se găsesc soluţii pentru a face backup acestor date pentru ca ele să nu fie pierdute şi să se rezolve situaţia în cel mai scurt timp. Vorbim de unul din cele 25.000-50.000 de cazuri zilnice care sunt îndreptate împotriva României”, a spus Bogdan-Gruia Ivan.
El a adăugat că, în medie, zilnic, 200 dintre atacuri sunt îndreptate împotriva instituţiilor statului şi companiilor de stat.
Marţi, Camera Deputaţillor a fost ţinta unei breşe de securitate, după ce au fost furate date. „În acest moment, nu avem nicio solicitare de răscumpărare a datelor”, a transmis Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat şi colaborează cu alte autorităţi cu competenţe în domeniul securităţii cibernetice la investigarea incidentului, afirmă, pentru MEDIAFAX, coordonatorul Direcţiei Comunicare, Marketing şi Media al DNSC, Mihai Rotariu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe