- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ivan (PSD): Cerem demisia Guvernului pentru absorbţia redusă a fondurilor UE, de circa 11-12%
Liderul grupului europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a solicitat, vineri, demisia Guvernului Emil Boc invocând gradul redus de absorbţie a fondurilor europene, de circa 11-12%, el precizând că România dă de două ori mai mulţi bani la UE decât reuşeşte să atragă.
"Înainte să discutăm despre un nou minister care să atragă fondurile europene, de regionalizarea României pentru a atrage fondurile euroepene, aceşti miniştri trebuie să răspundă pentru gradul foarte scăzut de absorbţie pe care îl au, pentru această contraperformanţă a Guvernului Boc", a precizat Ivan, după ce a prezentat gradul de absorbţie reuşit de fiecare minister în parte.
El a precizat că şi PSD şi-a propus să înfiinţeze un minister pentru atragerea fondurilor europene.
"Nu credem că, oricine ar fi ministrul acestui minister, are vreo şansă să atragă mai mulţi bani europeni în condiţiile în care miniştrii menţionaţi vor fi în continuare în Guvernul Boc. Deci cerem în primul rând demisia acestui Guevrn. Trebuie să scăpăm de aceşti miniştri care ne fac să pierdem 6,5 milioane de euro pe zi şi abia după aceea putem discuta despre un nou minister - pe alte reguli, pe alte modalităţi de funcţionare", a spus Ivan.
El a prezentat o serie de date, despre care a precizat că sunt publice, comunicate de către ministere, referitoare la situaţia atragerii fondurilor europene.
Europarlamentarul social-democrat a arătat că ministerul Dezvoltării Regionale are o rată de absorbţie de 21%, dar a subliniat că, din cauza faptului că măsurile şi regulile transmise în teritoriu au fost greşite, se pierd jumătate din banii absorbiţi.
"Măsurile şi regulile transmise de ministerul doamnei Udrea în teritoriu au fost greşite, prin urmare, din cei 21% cât a atras doamna Udrea, pierdem mai bine de jumătate pentru că sunt bani absorbiţi greşit", a spus Ivan.
El a arătat că ministerul Mediului a înregistrat plăţi efectuate din fondurile UE de 9,86%, adică 1,9 miliarede lei dintr-un total de 21 de miliarde, că ministerul Transporturilor are plăţi de 2,61%, adică 490 milioane lei din 9,6 miliarde, şi că ministerul Agriculturii are o rată de absorbţie de 19%, adică 2 miliarde de euro dintr-un total de circa 10 miliarde Euro.
Europarlamentarul PSD a precizat, de asemenea, că ministrul Ion Ariton a înregistrat plăţi UE de 12,58%, adică 1,5 miliarde lei dintr-un total de 8,7 miliarde lei, că fostul ministru Ioan Botiş a avut o rată de absorbţie de 19,1% din fondurile UE, adică 2,8 miliarde dintr-un total de 14,3 miliarde şi că ministrul Traian Igaş, pe Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative a înregistrat o rata de absorbţie de 7,4%, adică 67 milioane lei dintr-un total de 486 milioane.
"Ca viziune de ansamblu, pe tot Guvernul, gradul de absorbţie este de 11-12% - plăţi totale efectuate de 10.236 miliarde de lei dintr-un total de 6.382 miliarde prefinanţări, grad de contractate de fondurilor - 54%", a spus Ivan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.