Japonia şi India îşi consolidează legăturile economice. Premierul nipon a anunţat investiţii de 42 miliarde de dolari

Publicat: 20 03. 2022, 01:03
Actualizat: 21 03. 2022, 04:22

Kishida s-a întâlnit cu omologul său, Narendra Modi, la New Delhi, în timpul primei sale vizite în India de la preluarea mandatului. Cei doi lideri au purtat discuţii de la economie la cooperare în domeniul securităţii.

Într-o declaraţie de presă televizată, Kishida a declarat că planul de investiţii va aduce beneficii uriaşe pentru mai multe industrii, de la dezvoltarea infrastructurii urbane la energia verde, potrivit AP.

Kishida a mai spus că cele două părţi au reafirmat angajamentul Japoniei şi Indiei de a consolida legăturile de securitate în regiunea Indo-Pacific şi au purtat discuţii cu privire la criza actuală din Ucraina.

„Am discutat despre situaţia din Ucraina. Atacul rusesc este o chestiune serioasă, deoarece a zdruncinat normele internaţionale”, a spus el.

India afirmă că legăturile cu Japonia sunt esenţiale pentru stabilitatea în regiune. Cele două naţiuni, alături de Statele Unite şi Australia, sunt membre ale alianţei Indo-Pacific, cunoscută sub numele de „Quad”, care contracarează influenţa crescândă a Chinei în Asia.

India este singurul membru Quad care nu a condamnat invazia Rusiei în Ucraina. Ea s-a abţinut de la a lua atitudine şi s-a abţinut de la a vota împotriva Rusiei la ONU sau de la a-l critica pe preşedintele Vladimir Putin.

Între timp, Japonia a impus sancţiuni financiare pentru a izola Rusia, inclusiv controale la exportul de produse de înaltă tehnologie.