Aflat într-o vizită electorală la Oradea, liderul PIN a spus că există cel puţin două capitole care trebuie renegociate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Este vorba de agricultură şi energie. Conform strategiei UE, România are voie să producă doar energie convenţională, bazată pe consumul de combustibili fosili şi hidrocarburi, producţia de energie eoliană, nucleară sau hidro fiind plafonată. Asta în condiţiile în care România are un extraordinar potenţial hidroenergetic", a spus Guşă.
În ceea ce priveşte agricultura, preşedintele PIN a adus în discuţie subvenţiile acordate de stat producătorilor, arătând că în Ungaria sunt de trei ori mai mari ca în România.
"Nu e de mirare că vecinii noştri au invadat piaţa cu produse agricole mult mai ieftine", a afirmat Cozmin Guşă.
Dând exemplul Marii Britanii şi Poloniei, preşedintele PIN a spus că şi România îşi poate renegocia poziţia în cadrul Uniunii Europene, iniţierea acestui demers fiind un act ce ţine de voinţa politică a viitorilor europarlamentari.