Lider PSD: Fac apel la colegi să-şi păstreze calmul, să nu facă declaraţii ce pot afecta partidul
Liderul organizaţiei judeţene PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a dat publicităţii, luni după-amiază, un comunicat în care face un apel public către colegii săi din PSD „să-şi păstreze calmul, să dea dovadă de maturitate politică şi să se abţină de la a face declaraţii care pot afecta partidul”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este foarte important ca în aceste momente să ne păstrăm calmul cu toţii, lideri locali, judeţeni şi centrali. Toţi colegii noştri trebuie să înţeleagă nevoia de unitate în partid. Nu avem nevoie acum de tensiuni interne, nu avem nevoie de ceartă. Analiza rezultatelor obţinute trebuie făcută in linişte, cu decenţă şi bun simţ şi nu trebuie să constituie un prilej de promovare a unor conflicte interne sau interese personale”, susţine Adrian Ţuţuianu.
Acesta spune că el şi colegii săi din PSD vor putea clădi „proiectul de guvernare” al PSD numai dacă partidul rămâne unit. De asemenea, liderul PSD Dâmboviţa a precizat că filiala pe care o conduce asigură conducerea centrală a partidului de „sprijinul total pentru continuarea obiectivelor şi proiectelor de dezvoltare a României”.
„O echipă puternică este cea ai cărei membri sunt împreună şi la bine şi la greu. Aceasta este o dovadă de caracter, iar în politică e nevoie de oameni de caracter”, mai spune Adrian Ţuţuianu.
Candidatul PSD-UNPR-PC a câştigat categoric atât primul tur, cât şi al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în urma scrutinului din 16 noiembrie Victor Ponta obţinând la Dâmboviţa peste 58 la sută din voturi.