Joe Biden are rival în politică. Cui va trebui să facă faţă în viitoarea campanie electorală din SUA
Guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis ar putea deveni principalul contracandidat la alegerile prezidenţiale din 2024 al preşedintelui Joe Biden. DeSantis are toate atuurile de partea sa: este republican, promovează politici similare ca Donald Trump, desigur, mai tânăr ca rivalul său şi statul pe care îl guvernează reprezintă locul unde Biden a pierdut voturi însemnate în 2020.
Deşi Biden nu este mai incisiv ca atitudine faţă de Ron, DeSantis nu a ratat nicio ocazie pentru a-l subestima pe actualul preşedinte: de la glumiţe legate de vârsta înaintată până la critici aduse modului în care conduce Statele Unite.
Astfel, Joe Biden a luat decizia de a organiza pentru prima dată, în calitate de preşedinte al SUA, un miting politic într-un stat în care a pierdut în campania electorală din 2020. Biden va folosia această ocazie pentru a-şi manifesta dezacordul în privinţa deciziei Curţii Supreme de a anula hotărârea de referinţă Roe vs Wade, care a garantat femeilor accesul la avort, potrivit oficialilor democraţi.
Florida este statul în care Biden a pierdut în faţa lui Trump în alegerile din 2020. Întâlnirea cu suporterii şi nu numai îi va permite preşedintelui să-i critice pe republicani şi să condamne ferm anumite deciizii neetice luate de DeSantis, considerat de Biden o ameninţare la adresa democraţiei.