Băsescu a făcut această precizare la ieşirea din plenul Parlamentului unde a ţinut un discurs în care a abordat şi tema reorganizării administrativ-teritoriale.
El a fost întrebat de ziarişti dacă este de acord cu amânarea reorganizării administrativ-teritoriale. „Şi dacă nu sunt de acord ce pot face?”, a răspuns Băsescu.
Întrebat şi dacă se face reorganizarea din toamnă, Băsescu a spus că a făcut toate precizările pe această temă în Parlament.
Ziariştii l-au întrebat şi dacă mai este o speranţă din partea opoziţiei în această privinţă, iar şeful statului a răspuns: „Nu ştiu.”
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în Parlament, că nu va considera reorganizarea administrativă un subiect abandonat, susţinând că agenţiile guvernamentale şi consiliile judeţene „sufocă” administraţiile locale şi exprimându-şi speranţa că după vacanţa parlamentară va fi găsită o soluţie.
Coaliţia nu are încă un punct de vedere unitar privind reorganizarea, astfel că procesul va începe, în primă etapă, prin preluarea de către primării a atribuţiilor aparţinând în prezent unor structuri ministeriale, iar în perioada următoare vor continua discuţiile politice, a declarat premierul Boc.
UDMR a respins, luni, în şedinţa coaliţiei, toate propunerile PDL privind reorganizarea teritorială, astfel că s-a decis amânarea acestui proces, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX liderul UDMR, Kelemen Hunor.
Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că o comisie a reprezentanţilor coaliţiei urmează să analizeze până în toamnă subiectul regionalizării, în paralel urmând să aibă loc acţiunea guvernamentală de descentralizare.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat, luni, că nu mai este timp până la 1 iulie pentru a se face reorganizarea administrativă, precizând că discuţiile vor continua pentru un acord politic, urmând ca până atunci să se realizeze reorganizarea deconcentratelor pe forma regiunilor.