În opinia deputatului democrat-liberal Sever Voinescu, vinovăţia pentru „injectarea” iluziei că statul dă în permanenţă o poartă întreaga generaţie politică din ultimii 20 de ani.
„Criza are şi câteva avantaje: se prăbuşeşte marea iluzie, în care toţi ne-am complăcut, că statul dă, dă, dă. Această iluzie, care a fost injectată în ultimii 20 de ani, ne-a dus la faliment. Românul a fost învăţat să stea cuminte, să voteze cu cine trebuie, pentru că statul oricum îi dă, puţin, dar o face. Această vinovăţie este a unei generaţii politice întregi, care se vede a fi una falită în momentul de faţă. Nu s-a înţeles fapul că statul nu este un bancomat din care tot scoţi, fără să te gândeşti ce-i de partea cealaltă, dacă mai există reurse. Toţi ne-am complăcut în această iluzie, care acum se prăbuşeşte”, a declarat Sever Voinescu.
Deputatul democrat-liberal consideră că prăbuşirea iluziei trăite în ultimii 20 de ani, că statul este cel care oferă în permanenţă, presupune, automat, o mare deziluzie, care va fi traversată foarte greu de populaţie, în mai multe etape.
„Am avut o iluzie, iar acum avem o deziluzie, greu de suportat, care presupune trei faze. Prima este cea de negare, în care nu vrei să crezi, şi atunci de gândeşti să dai jos guvernul, gândindu-te că aşa mâine o să se găsească bani de pensie. A doua fază este cea de revoltă, care se simte deja, şi este alimentată şi de tulburarea psihologică creată de opoziţie. În final, este cea de-a treia fază, cea de acceptare, în care vii cu picioarele pe pământ şi-ţi dai seama că trebuie să te apuce de treabă, căci altfel nu mai merge”, a conchis Sever Voinescu.