„Imaginea politicii României este o imagine rea pe care o prezentaţi faţă de Europa. Nu se iau decizii atât de importate pentru schimbări, în special în domeniul justiţiei, iar în următoarele 30 de zile justiţia stă pe loc. Cum vreţi să aveţi o imagine de bine în Europa? Din contră, este o nouă suspiciune la adresa României care va exista în Europa. Nu sunt cetăţenii români pe care-i acuz, dar acuz Guvernul de a face astfel de mişcări înainte de alegerile europarlamentare”, a spus Joseph Daul, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit acestuia, cea mai mare greşeală pe care a făcut-o Guvernul a fost accea de a-l schimba pe fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, care a pornit demersuri pentru combaterea corupţiei. Liderul PPE-DE a afirmat că demersurile fostului ministru al Justiţiei nu au fost continuate, iar acum Guvernul nu mai face nimic pentru combaterea corupţiei.
„Principala greşeală a Guvernului este că trebuia continuat în sensul atacării corupţiei. Aveaţi un ministru al Justiţiei extraordinar în persoana doamnei Macovei, cu care am lucrat şi pe care o regret. A fost schimbarea ministrului care făcea totul pentru compaterea corupţiei, acum suspiciunile sunt mult mai mari. E greu să lupţi împotriva corupţiei, dar se poate rezolva. Şi noi am trecut prin asta, doar că trebuie voinţă politică, iar Guvernul dumneavoastră actual nu dă niciun semnal cum că ar face acest lucru. Responsabilii care sunt obligaţi să-i găsească pe cei care fac fraude sunt la nivelul guvernelor naţionale. Impresia mea personală este că acest Guvern nu face nimic pentru a combate corupţia”, a declarat Joseph Daul.