Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, s-a declarat încrezător, joi seară, că va obţine victoria în scrutin, îndemnându-şi susţinătorii să aştepte liniştiţi finalizarea numărării voturilor.
„În America, votul este sacru, este modul în care oamenii îşi exprimă voinţa, iar preşedintele Statelor Unite este ales prin voinţa oamenilor, nu în alt mod. Fiecare vot trebuie numărat, iar acest lucru necesită răbdare”, a declarat Joe Biden.
„Continuăm să avem un sentiment foarte bun despre actuala situaţie, nu avem dubii că atunci când se va încheia numărarea voturilor, senatoarea Kamala Harris şi cu mine vom fi declaraţi câştigători”, a subliniat Joe Biden, îndemnându-şi susţinătorii să aşteşte liniştiţi rezultatul votului.
„Staţi calmi. Procesul funcţionează. Numărarea voturilor se apropie de final. Vom afla foarte curând”, a spus Biden, conform Fox News şi CNN.