- Home
- Politic
- BRUXELLES, (21.08.2012, 16:05)
- Valentin Vidu - Mediafax ,
Joseph Daul îndeamnă la aplicarea cât mai rapid posibil a deciziei CC cu privire la referendum
Decizia Curţii Constituţionale "trebuie" să fie respectată şi aplicată cât mai repede posibil, pentru a pune capăt "impasului" care afectează viaţa de zi cu zi a românilor, îndeamnă Joseph Daul, preşedintele grupului PPE în Parlamentul European (PE), într-un comunicat postat pe site-ul formaţiunii.

Joseph Daul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În opinia acestuia, în urma invalidării de către Curte a referendumului privind destituirea lui Traian Băsescu, "a venit timpul ca Guvernul de coaliţie să continue să implementeze, fără întârziere sau abatere, angajamentele asumate faţă de partenerii internaţionali ai României, inclusiv FMI".
"Poporul român are nevoie de o conducere politică responsabilă, care să se concentreze asupra reformei şi dezvoltării ţării lor, şi nu asupra agendelor politice personale ale liderilor socialişti şi liberali", apreciază Daul în continuare.
"Am încredere că revenirea preşedintelui Traian Băsescu în funcţie va asigura balanţa puterilor şi respectul faţă de principiile democratice", subliniază liderul grupului eurodeputaţilor populari în finalul acestui comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Curtea Constituţională (CC) a României a invalidat marţi referendumul privind destituirea lui Băsescu, la 29 iulie, constatând că pragul minim necesar de participare (50% dintre persoanele înscrise pe listele electorale plus una) nu a fost atins, aşa cum au arătat deja rezultatele oficiale anunţate de Biroul Electoral Central, publicate la sfârşitul lui iulie.
În cadrul acestui referendum, peste 87% dintre persoanele care s-au prezentat la urne s-au pronunţat pentru plecarea lui Băsescu, foarte nepopular în urma unei cure de austeritate administrată în 2010.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului