Judecătorii Stanciu şi Tănăsescu: Obligativitatea constituirii completelor specializate nu afecta ÎCCJ

"Practic, prin Legea nr.161/2003, articolul 29 alin.(l) din Legea nr.78/2000 a fost modificat, în sensul stabilirii obligativităţii constituirii completurilor specializate la judecătorii, tribunale şi curţi de apel din doi judecători. Conform expunerii de motive a legii, raţiunea unei asemenea modificări a fost, printre altele, aceea ca, măcar la cauzele având ca obiect infracţiuni de corupţie, completul să fie alcătuit nu doar dintr-un singur judecător, ci din doi judecători, ca o garanţie de incoruptibilitate. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu putea fi avută în vedere, întrucât aceasta judeca în completuri de trei judecători, prin urmare, nu exista nevoia unei garanţii de incoruptibilitate. Pe de altă parte, nici Legea nr.161/2003 (s.n. la fel ca şi Legea nr.92/1992) nu putea avea ca destinatar al reglementării instanţa supremă, întrucât, şi la acea dată, Curtea Supremă de Justiţie funcţiona tot în baza legii proprii de organizare şi funcţionare, respectiv în baza Legii nr.56/1993, lege care a fost în vigoare de la 13 iulie 1993 până la 31 decembrie 2004", arată opinia separată a judecătorilor CCR Livia Stanciu şi Simina Tănăsescu, publicată în motivarea deciziei CCR privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte pe completurile specializate.

În dezacord cu soluţia pronunţată cu majoritate de voturi de Curtea Constituţională, Stanciu şi Tănăsescu consideră că instanţa de contencios constituţional ar fi trebuit să constate inadmisibilitatea sesizării, deoarece "nu sunt întrunite elementele constitutive, respectiv criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natură constituţională, astfel cum acestea au fost stabilite în jurisprudenţa Curţii, în cadrul fixat chiar de instanţa de contencios constituţional pentru acest tip de cauze, nici chiar în interpretarea cea mai relaxată pe care jurisdicţia constituţională o dă mai recent acestei noţiuni".

De asemenea, judecătoarele transmit că nu există un conflict constituţional deoarece nu s-a putut stabili o imixtiune din partea Înaltei Curţi în competenţele Legii fundamentale a Parlamentului. Magistraţii susţin că Parlamentul a adoptat Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, acestea nefiind corelate între ele. Astfel, judecătorii notează că ÎCCJ "nu a făcut altceva decât să le aplice în sensul producerii de efecte juridice de către ambele".

Livia Stanciu şi Simina Tănăsescu arată că textul articolului 29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, prin trimiterea realizată la Legea nr.92/1992 (mai exact la dispoziţiile art.15), era aplicabil doar instanţelor inferioare Curţii Supreme de Justiţie de atunci.

"Şi aceasta întrucât, la acea dată, mai exact la momentul intrării în vigoare a Legii nr.78/2000, Curtea Supremă de Justiţie nu era organizată şi nu funcţiona conform prevederilor Legii nr.92/1992, ci potrivit propriei legi de organizare şi funcţionare, respectiv potrivit Legii nr.56/1993 (Legea Curţii Supreme de Justiţie), în raport de care îşi constituia completurile de judecată. Ulterior, a intervenit Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 21 aprilie 2003. În conformitate cu dispoziţiile art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr.161/2003 «pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.»", potrivit sursei citate.

Astfel, toate obligaţiile impuse de Legea nr.78/2000 şi de Legea nr.161/2003 vizau doar instanţele inferioare Curţii Supreme de Justiţie, respectiv curţile de apel, tribunalele şi judecătoriile.

Pe 3 iulie, CCR a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecţie făcută de Florin Iordache. Decizia de admitere a fost luată cu 5 voturi „pentru” şi 4 „împotrivă”, din totalul de nouă judecători ai Curţii Constituţionale, au spus surse oficiale, pentru MEDIAFAX.

Avocaţii lui Liviu Dragnea au invocat lipsa completurilor specializate în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Între timp, ÎCCJ a decis condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă.

Conflictul juridic a fost sesizat de Florin Iordache pe marginea articolului 29, alineatul (1) din Legea 78/2000 care prevede că: „Pentru judecarea în prima instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate”. Acţiunea a fost făcută de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, în perioada 16-24 martie, când acestuia i-au fost delegate atribuţiile de către preşedintele Camerei Liviu Dragnea din cauza unor probleme la spate care au necesitat internarea liderului PSD.