Prima pagină » Politic » Juppe: Mulţumesc României pentru sprijinul acordat iniţiativelor Franţei privind Libia

Juppe: Mulţumesc României pentru sprijinul acordat iniţiativelor Franţei privind Libia

Ministrul francez de Externe, Alain Juppe, i-a spus omologului său Teodor Baconschi, că mulţumeşte României pentru susţinerea acordată iniţiativelor franceze privind Libia.
05 apr. 2011, 18:28, Politic

„Multumesc României pentru sprijinul pe care l-a adus iniţiativelor noastre (referitoare la Libia, n.red.) în Consiliul european şi în alte reuniuni internaţionale. Am vorbit şi despre Afganistan, ţară în care România este puternic reprezentată”, a spus Juppe.

Pe de altă parte, Juppe – care a trecut pe scurt în revistă toate temele discutate cu Baconschi – a confirmat prezenţa Franţei la următoarea reuniune a Grupului de prieteni ai Moldovei.

La rândul său, ministrul român i-a mulţumit lui Juppe pentru primirea călduroasă, invitându-l să facă o vizită la Bucureşti.

„Vă invit la Bucureşti oricând doriţi”, i-a spus Baconschi omologului său.