Gandul
„Cred că e un fel de gelozie a unui fost ministru de Interne şi se mai întâmplă”, a spus Geoană.
Deputatul Marian Săniuţă (PSD), vicepreşedinte al Comisiei de apărare din Cameră declarase, miercuri, unui post de radio, că ministrul de Interne, Dan Nica a dovedit „autosuficienţă” la audierile din Comisie, declarându-se „dezamăgit” întrucât nu a aflat de la ministru mai mult decât ştia din ziare. „Atitudinea dânsului a fost de autosuficienţă condamnabilă în relaţia cu colegii parlamentari, mai ales că şi el este parlamentar”, a comentat Săniuţă.