Kelemen, aşteptat la Universitatea de Vară organizată de Asociaţia Tinerilor Maghiari din Covasna

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este aşteptat, vineri, la Universitatea de Vară organizată de Asociaţia Tinerilor Maghiari din Covasna, eveniment care se desfăşoară, de miercuri până duminică, la Zăbala, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
28 afișări

Asociaţia Tinerilor Maghiari din judeţul Covasna (HARIT) organizează, de miercuri până duminică, la Zăbala, cea de-a treia ediţie a Universităţii de Vară, la care sunt invitaţi, printre alţii, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi europarlamentarul Sogor Csaba.

În programul Universităţii de Vară a HARIT sunt cuprinse conferinţe, activităţi culturale, sportive şi de agrement.

Participanţii vor dezbate, alături de invitaţi, subiecte precum rolul tinerilor în viaţa politică şi publică, ocuparea forţei de muncă, voluntariatul, sexualitatea, prevenirea consumului de droguri.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este aşteptat, vineri, la Zăbala, pentru a participa la o conferinţă despre "o nouă etapă în UDMR şi în viaţa politică a tinerilor maghiari".

Europarlamentarul Sogor Csaba le va vorbi celor prezenţi despre posibilităţile de angajare a tinerilor pe piaţa forţei de muncă a Uniunii Europene.

La Universitatea de Vară a HARIT sunt aşteptaţi şi alţi lideri ai UDMR, precum primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, şi preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor.

Asociaţia Tinerilor Maghiari din judeţul Covasna (HARIT) intenţionează să propună, având sprijinul conducerii UDMR Covasna, la alegerile locale din 2012, o sută de candidaţi pentru consiliile locale covăsnene, care să candideze pe listele Uniunii pe locuri eligibile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici